– avionul era pe sol, asa ca muncitorul a scapat doar cu un cucui la cap si o sperietura – accidentul s-a produs pentru ca un alt coleg i-a luat scara, iar mecanicul nu s-a asigurat cind a vrut sa coboare
Un angajat al SC Aerostar SA Bacau a cazut in cap de la trei metri, din avionul la care lucra. El a fost transportat de urgenta la Spitalul Judetean de Urgenta. Accidentul a avut loc joi dimineata. Un coleg al mecanicului a luat scara de pe avion in timp ce muncitorul facea unele lucrari. Cind a vrut sa coboare acesta nu s-a mai asigurat de existenta scarii si a cazut in gol, lovindu-se la cap.
„Dupa ce am terminat de lucrat in cargo am vrut sa cobor, nu am observat ca intre timp un coleg luase scara. Eu eram obisnuit ca este acolo si am calcat in gol si am cazut, nu imi amintesc nimic decit ca m-am trezit in ambulanta”, a declarat Ioan Sava, mecanic. Angajatul in virsta de 56 de ani lucreaza la societate de 35 de ani.
El a mai spus ca in momentul accidentului nu purta casca sau alt echipament de protectie. „Pacientul a fost adus dimineata la urgenta. In urma caderii de la trei metri acesta si-a piedut cunostinta si a suferit un traumatism cranio facial. In momentul de fata si-a revenit, iar starea lui este stabila”, a declarat Liliana Petrescu, medic primar UPU Bacau.
ITM Bacau a inceput cercetarile
Inspectoratul Teritorial de Munca Bacau a fost informat de accident si a inceput cercetarile. „In cursul diminetii am fost informati de accident. Deoarece victima nu a murit, conform legii, SC Aerostar SA va face cercetarile asupra circumstantelor in care s-a produs accidentul.
Dupa ce va intocmi raportul urmeaza ca noi sa facem verificari si sa luam masurile necesare. Angajatii sint obligati sa poarte casca si echipament de siguranta cind lucreaza la inaltime”, a declarat Dan Buftea, purtator de cuvint ITM Bacau.
Lasă un răspuns