Rămas singur acasă și bolnav, un bărbat de 75 de ani, din comuna Ardeoani, a murit carbonizat în noaptea de marți spre miercuri, în propria-i locuință. Cadavrul a fost găsit de fiul său, în momentul cînd s-a întors de la serviciu.
Fiul lui Ion Adam a ajuns acasă în jurul orei 2,00 noaptea. âi adusese bătrînului mere și biscuiți, așa cum îi ceruse cînd a plecat la muncă. L-a strigat să îi dea mîncarea, însă nu i-a răspuns nimeni. „Am simțit mirosul de fum încă de la poartă, dar nu știam de unde vine. Am intrat în casă și am văzut flăcări, am știut că nu erau de la foc, ardea tocul ușii. Am intrat să deschid ușa camerei și m-am împiedicat de tata, care era căzut în prag. Am întrebat ce-i cu tine, tată? Era ars de la piept în jos, am mai găsit doar un os din el”, ne-a declarat Emil Adam, fiul victimei. Vecinii au sărit cu gălețile de apă să stingă focul care s-ar fi putut extinde la toată casa. „Am smuls tocul ușii, că ardea tot peretele. Am adus apă de la fîntînă. Nu mai puteam face nimic pentru bătrîn, că era mort”, ne-a declarat Mihai Tiță, unul dintre vecini. Bătrînul era bolnav de inimă și abia se mișca prin curte cu ajutorul bastonului. „Cred că s-a așezat pe scaun lîngă sobă să se încălzească. Fiind bolnav, i s-a făcut rău și a căzut de pe scaun. în acel moment, a atins cu piciorul jarul, care a căzut în găleata cu ciocălăi și i-a aprins. De acolo, i s-au aprins și picioarele. Fiindu-i rău, nu s-a putut feri și a ars”, crede Mihai Găitan, cumătrul bătrînului. în urmă cu aproape doi ani a murit și soția lui Ion Adam, el rămînînd să împartă aceeași casă cu fiul său cel mai mic. (Dan MUNTEAN, Mircea MERTICARIU)red că s-a așezat pe scaun lîngă sobă să se încălzească. Fiind bolnav, i s-a făcut rău și a căzut de pe scaun. în acel moment
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.