O femeie în vîrstă de 32 de ani din Buhuși a fost operată de urgență după ce a fost bătută cu picioarele de soțul ei. Șuturile pe care le-a primit în spate i-au provocat Mariei Boboc o hemoragie internă care îi punea viața în pericol. „Vasele de sînge din spatele intestinelor s-au rupt din cauza loviturilor și pacienta a fost operată de urgență. După intervenția chirurgicală, femeia a depășit momentele critice, dar va avea mult de tras pînă se va însănătoși”, ne-a declarat chirurgul Constantin Negru. Femeia care a ajuns pe masa de operație din pricina violenței soțului povestește că a fost bătută pentru că nu reușește să facă față singură creșterii celor cinci copii. „Cel mai mare dintre copii are 14 ani, iar cel mai mic are trei ani. Mi-a reproșat că nu pot să-i stăpînesc pe toți cei cinci copii și că intră prea tîrziu în casă. Nu i-a fost de ajuns că a făcut scandal și mi-a tras cîteva lovituri de picior în mijloc. La cîteva minute după ce m-a bătut am simțit că nu mai pot respira de durere”, spune Maria Boboc. Internată acum la Terapie Intensivă, femeia în vîrstă de 32 de ani va fi transferată apoi în secția Chirurgie II a Spitalului Județean, unde va primi îngrijiri medicale mai mult de o săptămînă. (C.D.)
Un buhușean și-a bătut soția pînă a băgat-o în spital
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.