• tomograful de la Spitalul Județean s-a defectat din nou
Un copil de cinci ani din Bacău a ajuns ieri la Spitalul Județean într-o stare foarte gravă, după ce a acăzut de la etajul doi al blocului în care locuia. Copilul era în comă de gradul doi și, pentru că tomograful spitalului s-a defectat din nou, a fost transferat la Iași. „Neurochirugia nu este dotată cu echipament specializat pentru copii de vîrste mici și medicii intervin doar în cazuri de forță majoră, cînd pacientul nu suportă transferul la Iași”, ne-a declarat medicul Leonard Roșu, directorul Spitalului Județean. Medicii băcăuani au vrut să îi facă micuțului o analiză la computerul tomograf, dar acesta nu mai funcționează.
Tomograful din spitalul băcăuan s-a defectat pentru a doua oară în acest an. Joia trecută, aparatul de investigații s-a stricat din nou. „Am anunțat firma care ne asigură service-ul, iar vineri, specialiștii au venit și au încercat să-l repare. Deocamdată funcționează numai pentru cazurile de urgență și, după ce reprezentanții firmei vor face o serie de verificări și teste, se vor evalua toate cheltuielile. Săptămîna aceasta au loc testările, iar de săptămîna viitoare sperăm că tomograful va funcționa normal”, a precizat Leonard Roșu, directorul Spitalului Județean.
La începutul lunii februarie, tomograful din spital a fost tras pe dreapta din cauza unei rezistențe arse și, timp de aproape două săptămîni, pacienții au fost trimiși la Iași. Tomograful din spital a mai fost defect în urmă cu aproximativ un an. Reparația de atunci a costat Spitalul Județean peste 10.000 de dolari. Aparatul a fost cumpărat cu suma de 230.000 de euro în 2000, dar a stat mai bine de un an în lăzi, din cauza lipsei de fonduri pentru montare. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns