Un elev plătește 30.000 lei pe an pentru concertele la „Ateneu”

Redacția Ziarul de Bacău

O sumă infimă ar trebui să plătească elevii dornici să urmărează un concert la sala „Ateneu” a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. Practic, pentru toate concertele din timpul anului, el are nevoie de 30.000 lei, ceea ce, la 30 de concerte, înseamnă…”un preț derizoriu, pe care nici măcar nu-mi vine să-l spun”, după cum a precizat maestrul Ovidiu Bălan, directorul Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. La „Ateneu” s-a păstat o continuitate frumoasă și eficientă, dincolo de regimurile politice de dinainte și de după 1990. Aici, de peste trei decenii, maestrul Ovidiu Bălan realizează concerte educative pentru tineri. Scopul acestora, desuet pentru unii, dar cu rezultate deosebite pentru alții, este descris cu seriozitate de fiecare dată de directorul Bălan. „Să formăm tînăra generație, să-i educăm în spiritul esteticii muzicale și culturale, să fie pregătiți din toate punctele de vedere”, a afirmat Ovidiu Bălan. Concertele, realizate în colaborarea cu Inspectoratul Școlar Județean, sînt pregătite atît în funcție de preferințele profesorilor, cît și de cerințele programei școlare. „în primul rînd, le facem cunoscut elevilor instrumentele muzicale, după care punem în scenă lucrările din programa școlară. Și, ori de cîte ori este nevoie, completăm repertoriul și cu explicațiile de rigoare. Bine-nțeles că ținem cont și de preferințele profesorilor”, a mai spus maestrul Bălan. Rezultatele munci instrumentiștilor de la Filarmonică și ale dirijorilor au fost adesea pe măsura așteptărilor. „Am întîlnit adesea în peregrinările mele prin țară studenți care vin la concert pentru că și-au început și format cunoștințele muzicale la Ateneul din Bacău. Or, acesta este un lucru îmbucurător de fiecare dată”, a menționat Ovidiu Bălan. Calitatea celor ce frecventează această instituție culturală a crescut față de perioada de dinainte de 1990, cînd, așa cum a recunoscut Bălan „unii dintre elevi veneau forțați, pe cînd acum fiecare vine pentru că dorește acest lucru”. Dar și atunci, și acum, cei intrați pentru prima oară într-o sală fără a ști cum trebuie să se comporte, nu au scăpat de mustrările delicate ale maestrului, pregătit, de fiecare dată, și pentru asemenea scăpări ale publicului. „Cînd vine vorba de concertele educative, vin pregătit și pentru a atrage atenția celor ce nu știu să se comporte într-o instituție de cultură, fie ea Ateneu, un muzeu sau o sală de teatru. Le facem educație. Mă opresc din concert și le atrag atenția Dacă materialul este bun, ei vor alege să revină la sală, dacă nu, vor alege calea străzii. Noi nu le putem accepta decît o comportare civilizată”, a spus Ovidiu Bălan. Bine-nțeles că maestrului i s-a întîmplat să aibă parte de manifestări mai puțin firești pentru un spectacol și la concertele de joi seara. Atunci nu este pregătit sufletește pentru astfel de reacții, dar nu se sfiiește nici în acel moment să le atragă atenția spectatorilor.
Școlile interesate de spectacole la „Ateneu” nu au de îndeplinit decît o formalitate dacă doresc să-i formeze tinerii. „Trebuie să dea un telefon directorul școlii”, a zis maestrul Bălan. Iar rezultatele vor fi, cu siguranță pe măsura muncii echipei de la filarmonică. „Nu există copil care să plece nemulțumit”, a conchis Ovidiu Bălan. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.