Un elvețian cu suflet de român la Bacău

Trăiește fericit în Elveția. Deține o școală de muzică, în care încearcă să insufle pasiunea pentru Eutherpe și micuților din țara cantoanelor. Spre bucuria noastră, astă seară cînta la sala „Ateneu”. Și nu orice. Ca orice artist care se respectă, atunci cînd vine în vizită, el ne va dărui o fărîmă din muzica lui Johannes Brahms. La superbul pian marca „Steinway&Sons”, în compania orchestrei Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. Un recital pe care melomanii sau amatorii de muzică nu trebuie să-l rateze. Mai ales că elvețianul este unul din apreciații muzicieni români stabiliți peste hotare.
Pe Dan Poenaru l-am întîlnit ieri, la sala „Ateneu”, după ce a încheiat o parte din înregistrările făcute, alături de orchestra băcăuană, pentru o casă de discuri din Italia. Cînd a fost vorba de dialog, pianistul și-a cerut scuze pentru cîteva minute. Avea de reluat, alături de maestrul Ovidiu Bălan, cîteva măsuri din Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Brahms. Apoi, a coborît iute de pe scenă. „S-au întîmplat multe chestii minunate aici de cînd am fost ultima oară. Una dintre ele este curățenia din orașul Bacău. N-am mai văzut nicăieri, pe unde am fost, coșuri de gunoi cu scrumieră sudată. Și sînt destul de pline. Este un lucru extraordinar. M-a frapat. Un amănunt care mi se pare foarte pozitiv”, ne-a declarat pianistul.
Deși vorbește impecabil limba „vechilor cazanii”, Dan Poenaru nu mai este de mulți ani cetățean român. „Am plecat din țară în anul 1981. Aveam 28 de ani. Trebuia să particip la un concurs de pian. Am plecat și nu m-am mai întors acasă. N-aș fi fugit niciodată dacă aș fi avut pașaport pentru a participa la concursurile internaționale de pian. De opt ori am făcut cerere să mi se dea pașaport, însă am fost refuzat. A noua oară l-am primit. Mi-a fost suficient pentru a mă duce definitiv, în Elveția”, ne-a povestit Dan Poenaru.
După patru ani de exil, a fost nevoit să renunțe la cetățenia română. Ca și în cazul altor români, aflați în aceeași situație, el a plătit bani pentru asta. „Părinții mei nu putea veni la mine, în vizită. Orice tentativă le era respinsă. Atunci am sunat la Ambasada Română de la Berna, de unde mi s-a sugerat să renunț la cetățenia română, pentru a putea da șansa părinților mei să vină acolo. Am întrebat ce trebuie să fac pentru aceasta. Și mi s-a explicat. Am plătit o sumă de bani și totul s-a rezolvat”, ne-a povestit pianistul. Deși riscant pentru acele vremuri, gestul său, i-a oferit șansa de a deveni cetățean elvețian, statut pe care îl are și în momentul de față.
Pe Dan Poenaru nu-l mai interesează să revină în țară pentru restul vieții. Ajunge aici pentru a mai concerta. La Bacău și la Ploiești. „Sînt cetățean elvețian și nu am de gînd să mă reîntorc în țară definitiv. Am viața mea acolo. E drept, cînd pășesc pe pămîntul țării mi se strînge un pic sufletul”, ne-a spus Dan Poenaru.
în ceea ce privește viața în Elveția, pianistul nu are aceeași imagine pe care ne-am făcut-o noi. Nu e totul roz. „în Elveția viața este foarte scumpă. Impozitele sînt mari, iar șomajul este o problemă. Iar controalele fiscale sînt foarte severe. Ne usucă plățile pe care le facem pentru sănătate și chirie. Ca să nu mai vorbesc de impozite, care sînt duble, și cantonale și comunale. Oricum, ne rămîn bani și pentru a trăi”, a explicat el.
Deși elvețian, maestrul Dan Poenaru își amintește cu nostalgie de momentul cînd a concertat pentru prima oară tot la Bacău, în 1976. „Am cîntat, pe atunci, la Teatrul «Bacovia». Eram în anul trei de studii și am interpretat Concertul nr. 5 de Beethoven. Nu știu dacă maestrul Ovidiu Bălan își mai aduce aminte”, ne-a spus el.
Dincolo de muzică, pianistul Dan Poenaru este membru într-o asociație filantropică elvețiană „Agape”, prin intermediul căreia a încercat și a reușit să aducă în țară alimente și medicamente. Nu se laudă cu această activitate și nici nu oferă prea multe amănunte.
Este fericit că locuiește la Lausanne, unde are alături de soția sa, Dennis, o școală de pian pentru amatori, școală care îl ajută să facă ceea ce îi place, alături de oameni interesați de artă. „între toate nenorocirile pe care le întîlnești în jurul tău, ai putea spune, noroc că e Brahms. Sînt fericit că fac meseria asta. Mă ajută să trăiesc. Nu cred că mai poatea fi vorba de pasiune, pentru că am depășit această fază”, a mai spus el.
Despre Dan Poenaru ar fi multe de spus. Dacă vreți să-l cunoașteți, veniți diseară la „Ateneu”. Să-l ascultați cîntînd. Și, cu certitudine, preț de un ceas vă veți aminti că e o adevărată fericire să știi că mai există pe pămînt muzica lui Brahms.(Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!