Un fel de a vorbi

Ceea ce mă irită de mai multă vreme e modul de adresare al unor indivizi care, fără să te cunoască, te gratulează cu acel apelativ de parcă te-ar cunoaște de cînd lumea. Da, e vorba de acel „tu” pe care ți-l bagă în suflet stricîndu-ți ziua și făcîndu-te să constați, cu amărăciune, lipsa de scrupule care, firesc, e o prelungire a lipsei unei educații cît de cît elementare. Ieri dimineață, în piață fiind, mă adresez unui negustor de cartofi: Domnule, nu vi se pare că-s prea scumpi? E vorba de zece mii, în vreme ce peste tot în țara asta cartofii sînt, la vremea aceasta, șase – șapte mii!… Insul sare ca o minge bine umflată: Dacă nu-ți convine, dute și cumpără din alt oraș!… Atunci îl privesc mai cu atenție, e tînăr, aproape un copil, e tuciuriu și-i agricultor cum sînt eu împăratul Etiopiei. La rîndu-i, mă privește „războinic” și continuă ca atare: Hai, șterge-o pînă nu mă înfurii! Cu asta îmi blochează tot elanul meu critic, îmi înghit, imediat și precaut, cuvintele pe care intenționam să i le mai spun, mai ales că observ că de pe la mesele celelalte niște „agricultori” la fel de colorați mă privesc fără nici cel mai palid sentiment de amiciție. Plec imediat, cu sentimentul că l-am deranjat cu pretențiile mele privitoare la prețuri. Mă întîlnesc, după cîțiva pași, cu un amic, profesor, căruia îi relatez întîmplarea. Asta-i, sîntem la cheremul lor, n-ai ce face, e părerea prietenului meu. într-adevăr, sînt absurd. Cum aș putea crede că astfel de inși, care cumpără cu un preț de la marginea tîrgului și-ți vînd cu un alt preț, mult mai mare, ar putea să ți se adreseze civilizat…

Eugen VERMANesele

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!