Un fost antrenor de handbal din Bacău scrie istorie în Franța

Marian Emilian Miclescu, nume cunoscut în tenisul de masă băcăuan și, mai ales, în handbal, s-a stabilit în Franța de multă vreme, dar vine periodic în țară. Membru al Comisiei tehnice la CJEFS (Consiliul Județean pentru Educație Fizică și Sport – n.r., actuala Direcție Județeană pentru Sport) în perioada 1983-1988, precum și fost antrenor la IMU Bacău, a revenit, zilele trecute, din nou, acasă.
Miclescu a plecat din țară în iulie 1988, într-o excursie la Paris, și a rămas acolo. La scurt timp după ce a ajuns în Hexagon, i s-a propus un post de antrenor de tenis de masă, remunerat cu 5.000 de franci, pe care l-a refuzat, pentru că banii i s-au părut prea puțini. Antrenor de handbal cu examen trecut în 1982, a preferat această disciplină, „chit că eram tehnician la o echipă din liga a III-a (n.r. – un soi de campionat județean). Am explodat la o echipă din Elancourt, cu care am promovat trei ani consecutiv, începînd cu liga a IV-a. Am fost contactat de Jean Marie Heutroux, președintele Comitetului de Handbal din Paris, Dumnezeu să-l ierte (n.r. – a decedat acum trei ani, după un accident rutier), care m-a luat ca antrenor la CS France, în liga a III-a, și m-a numit director tehnic al «Comitete de Handball de Paris»”, spune Marian.
în 1993, Marian Miclescu a dat prima lovitură, la Terramo (Italia), acolo unde a obținut locul al treilea cu selecționata de handbal, cadeți, a Parisului. în anul următor, reprezentativa de handbal cadeți (14 – 16 ani) a Franței, condusă de Miclescu, a luat primul loc la Campionatul Mondial de la Montreal (Canada). La întoarcerea în Franța, Jacques Chirac, fostul primar al Parisului și actualul președinte al Franței, i-a oferit lui Miclescu și echipei sale „Medalia de Aur a Parisului”.
Din 1996, cînd și-a încheiat mandatul la «Comitete de Handball de Paris», băcăuanul a fost antrenor secund, două sezoane, la o echipă de liga a II-a, Alfortville. în 1998, a fost numit antrenor principal la AS Bondy, echipă care, în 2002, a ajuns în sferturile de finală ale Challenge Cup și care a retrogradat în divizia B, în 2003.

Din nou, președinte tehnic în handbalul francez

„Din 4 septembrie 2006 m-am reîntors la Comitetul de Handbal din Paris, în funcția de șef în domeniul tehnic. Asta presupune că mă ocup de îndrumarea și chiar formarea antrenorilor de handbal. O dată pe lună, mă întîlnesc cu toți întrenorii, de la toate nivelurile, începînd cu prima ligă. Țin cursuri de perfecționare în antrenorat. Practic, sînt un sfătuitor al antrenorilor. Vizionăm casete video și analizăm fazele de joc. Studiul jocului adversarilor este un element esențial în pregătirea meciurilor. Am primit o propunere, de a antrena echipa de primă ligă AS Issy. Provocarea este mare și mă onorează. Din 2007 sau, cel tîrziu, 2008, voi fi antrenor principal acolo. Actualul antrenor este unul dintre cei pe care i-am format eu”, se mîndrește Marian Miclescu.
De asemenea, antrenorul băcăuan este și observator la meciuri din campionatele Franței, la toate ligile.

Fan al lui Schumacher

„Sînt bolnav după Formula 1, poate și din cauza serviciului, care mă obligă să mă deplasez repede, dintr-un loc în altul”, mărturisește Miclescu atracția, „mai tare decît cea gravitațională”, pentru cursele de automobilism. Este un fan declarat al scuderiei Ferrari și, în special, al lui Michael Schumacher, multiplul campion mondial german care, în acest sezon, ultimul dinaintea retragerii, a rămas cu șanse infime de a mai prinde un titlu, după ce motorul mașinii a cedat în penultima cursă, cea din Japonia, de duminica trecută. „Am plîns cînd a abandonat «Schumi». L-am cunoscut personal la Maranello, acolo unde au sediul cei de la Ferrari. Am avut ocazia să particip la un concurs cu întrebări din domeniul auto și m-am numărat printre cei zece cîștigători premiați cu cîte o vizită la standurile echipei și la Uzinele Ferrari. Am dat mîna cu el și, contrar celor care se spun, dar și a părerii pe care mi-o făcusem, este deosebit de sociabil și de politicos. Mai politicos decît mine. Din acest motiv, urmăresc frecvent și pe viu cursele de Formula 1. Pînă acum, am fost la șapte dintre ele: patru în Franța, la Magni Cours și Monte Carlo, una în Italia, la Monza, alte două în Germania, la Nurburgring și Hokenheim. Nurburgring este la 160 de kilometri de Heidelberg, acolo unde locuiesc nașii mei de cununie”, zice finul Miclescu.

A „tras” la somon, în Canada, și la biban, pe Nil

Marian susține că mentorul său într-ale pescuitului este Gelu Cociorvă, cunoscut profesionist băcăuan în domeniul amintit. N-are performanțe de Cartea Recordurilor, dar a prins somon în Canada și a dat cu undița la biban, pe malul Nilului. „Bibanul cel mai mare pe care l-am prins a avut cam 900 de grame. Am văzut, tot acolo, exemplare de două kile, pe care le-au scos alții din apă. Oricum, pentru mine este un record. M-am simțit bine și la pescuitul de somon din Canada, dar acolo a fost mai ușor. La Choisy Le Roi, un lac aflat la cinci minute de locuința mea din Franța, merg la pescuit de cîte ori îmi permite vremea, dar numai la sfîrșit de săptămînă. Cea mai bună recoltă a mea a fost un crap, patru bibani și zece roșioare cît palma. Am băgat microbul pescuitului și în elevii mei antrenori de handbal.”

„Ne-a trimis mama să aducem pește, că a pus de borș”

„Una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele se leagă de episodul din Delta Dunării, din 1986. Eram cu Bilei (fost tenisman), Nițu (fost popicar) și Poldi (fost handbalist). Dumnezeu să-i odihnească! Noi ne dădeam mari și tari. Fiecare avea scule de pescuit de peste o mie de lei. Ne-am așezat pe malul unui canal al Dunării și am început să pescuim. Ne închipuiam că pescuim. Au apărut doi copii, din partea locului, cu doi haragi de fasole, de care aveau legate ață de papiotă, cu bold în capăt, sub formă de cîrlig. Am primit o lecție pe care n-o s-o uit toată viața. Copiii și-au cerut voie să se așeze aproape de noi. Scoteau pește fără să facă pauză. Mic, mijlociu și mare. într-o oră, au prins șapte kile. Ei dădeau cu mămăligă și noi ne spărgeam în valuri cu viermișori, rîme albe, rîme negre și coropișnițe. N-am prins nimic. Copiii ne-au dat jumătate din ce pescuiseră. I-am întrebat cum au făcut de au dat clasă unor «profesori». Răspunsul a fost scurt și cuprinzător: «Ne-a trimis mama să aducem pește, că pune de-un borș»”. recunoaște Miclescu.

Elisabeta Gherca, inima familiei și sponsor principal

93 de ani va împlini, pe 11 noiembrie, Elisabeta Gherca. Categoric, este cea mai importantă persoană din familie, de vreme ce Miclescu, la cei 52 de ani ai săi, susține: „Mătușii Elisabeta, sora mamei mele, îi datorăm totul. Ne-a ajutat pe toți, pe mine și pe cele trei surori ale mele. A ajutat și mulți băcăuani, chiar dacă nu îi erau rude. A emigrat în Franța, în 1938. Este și va rămîne maică, înăuntrul Bisericii și peste tot. Dumnezeu să-i dea sănătate! Mult bine ne-a făcut. Toată familia îi este datoare. Fiul meu Bernard, din prima căsătorie, a ales și el calea pe care merge Elisabeta. Este student în anul al treilea la Facultatea de Teologie din Paris. Nu o să am nepoți de la el, întrucît așa este la catolici, dar nu-mi pare rău. Sînt deja «stră-unchi». Sora mea Adriana Romedea (prorector la Universitatea Bacău) are o nepoată de o lună, Maria Letiția. Este și nepoata mea, indiferent de ce spune soru-mea”.

„Mă voi întoarce”

Marian Miclescu mai are pînă la pensie. Vrea să-și continue treaba în Franța, dar îl macină dorul de casă și de rudele din România. Are motive. Soția sa, Dorina, cu care s-a căsătorit în 2000, este de acord cu părerea bărbatului. „Vreau să mă întorc acasă. Maria Gherca, mama mea, a murit în Franța și a fost îngropată la Ermont. Mi-am făcut o căsuță la Berești-Bistrița, în care vreau să-mi petrec liniștit bătrînețile. Am în Bacău și un cumnat, pe Ginel Romedea, care îmi este mai ceva ca un frate. Cu surorile Ioana și Luiza, stabilite tot în Franța, mă întîlnesc mai des. Cam la doi ani, trec pe acasă, în România. Clar, după ce voi ieși la pensie, mă voi întoarce în țară”, a spus Miclescu, cel care azi va pleca, iar, în Franța. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!