Ședința Consiliului Local Onești din această lună a avut în sală un invitat mai puțin obișnuit: Vasile Hozit, care de patru zile se află în greva foamei, în fața Primăriei Onești. El este nemulțumit de modul cum s-a desfășurat licitația pentru traseele de transport public din municipiul Onești. După ce mulți consilieri au arătat bulversarea care domnește în transportul în comun din municipiul Onești, unde mijloacele de transport sosesc la 15-20 de minute în loc de cinci-șase, iar prețul călătoriei a crescut, în trei zile, de la unul la doi lei noi, „stabilindu-se” la 1,5 lei noi, pînă la urmă, secretarul municipiului Onești, Daniel Spînu a prezentat „pașii” acestei licitații. Din dezbaterea consilierilor a rezultat că Vasile Hozit a intrat în greva foamei pentru două trasee pentru care nici nu a licitat. Consilierul Nicolae Grigoraș a solicitat formarea unei comisii, pentru verificarea acestei licitații (care constituie obiectul unui dosar în instanță), dar acest lucru nu a fost luat în seamă nici de președintele de ședință, Ștefan Martin, nici de ceilalți consilieri. în fața lor, Vasile Hozit a afirmat că „acțiunea care este în instanță este tergiversată, pentru ca firmele interesate de transportul oneștean să poată da faliment”. Amintind că a investit în microbuze cinci miliarde de lei, el a declarat că va continua greva foamei. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.