Este budist, a practicat kendo în copilărie, așa cum fac majoritatea copiilor din Japonia, a studiat medicina, dar în cele din urmă s-a oprit asupra artei de a dirija. Are acasă, așa cum afirmă cu bucurie, o întreagă colecție cu CD cu muzică interpretată de pianistul Dinu Lipatti, care este favoritul său.
Acesta este, în cîteva cuvinte, Shunichiro Maruyama, dirijorul sosit la Bacău, pentru a lua parte la cea de-a treia ediție a cursurilor de dirijori, organizate la Filarmonica „Mihail Jora”. Figură veselă și serioasă, în același timp, el acceptă să stea de vorbă cu ziariștii, fără complexe. Deși este pentru a doua oară la Bacău, fiind prezent și la prima ediție a cursurilor susținute de maestrul Ovidiu Bălan și Robert Gutter din SUA, Shunichiro nu a apucat să învețe limba română, fiind foarte ocupat cu studiul baghetei. Se descurcă foarte bine în limba engleză, o limbă relativ ușoară în comparație cu germana sau japoneza.”Am studiat Kendo, în copilărie, la școală. Este cel mai popular sport din Japonia, alături de sumo și karate. Este un sport foarte frumos, în care, deși te lupți cu o altă persoană, și ieși învins sau învingător, totuși adevărata luptă este cea cu tine însuți”, ne-a explicat Shunichiro. Deși se află în Europa de anul trecut, de cînd s-a mutat, împreună cu soția, la Berlin, pentru a studia muzica, dirijorul nipon s-a arătat impresionat și de micuțul oraș din estul Europei. „Bacăul este un oraș minunat. Vremea este frumoasă și, peste tot, pe străzi, în parcuri, am văzut trandafiri”, ne-a spus el. Pentru că-l știam încărcat cu note muzicale și simfonii, l-am abordat pe artistul din Țara Soarelui Răsare, ca un vizitator al orașului, ca pe un străin sosit la plimbare prin această zonă. Din start, Shunichiro a recunoscut că nu a avut prea mult timp liber, traseul său cotidian fiind de la hotel la Filarmonică. Cu toate acestea, în cele 10 zile petrecute pînă acum la Bacău, și-a găsit răgazul de a se plimba, a face cumpărături, a mînca și a vedea cum arată o lume diferită decît cea din Fukuoka, orașul său natal. Una dintre primele sale constatări este legată de faptul că prețurile sînt mai mici decît cele din Berlin. „Am mîncat în fiecare zi la cîte un restaurant din Bacău. Mîncarea românească este foarte bună, ca și cea italienească. Am fost și la cumpărături în cîteva magazine de lîngă hotel. Sînt produse mai ieftine decît cele din Berlin. Iar Berlinul, orașul unde studiez de anul trecut, este mult mai ieftin decît Parisul sau Munchen”, ne-a spus Shunichiro. îndrăgostit de mașini, dirijorul nipon a rămas impresionat de mașinile Dacia pe care le-a zărit pe străzi, alături de mărci de renume. „Am văzut multe mașini Volkswagen, Opel, Audi, mărci germane cunoscute, dar și Dacia. Pe acestea din urmă nu le-am văzut decît aici, în România”, ne-a zis Shunichiro, care deține, acasă, în Japonia, o mașină Honda. S-a stabilit temporar în Berlin, unde studiază temenic arta de a dirija.
întrebat cum i se par tinerii de azi, Shunichiro a afirmat că principalii responsabili de modul de a fi al lor sînt părinții. „Părinții sînt responsabili pentru copii să aibă o bună judecată. Ei trebuie să le arate prin exemplul lor ce e bine să facă. De cele mai multe ori, tinerii, îndeosebi adolescenții, imită ceea ce văd la adulți”, a opinat el.
în ceea ce privește diferențele între Japonia și România, după cîteva clipe de gîndire, Shunichiro Maruyama ne-a declarat: „ca figuri, arătăm diferit, dar rădăcinile noastre, ca ființe umane, sînt egale. Ne putem înțelege, putem comunica, iar muzica e ceea ce ne leagă pe toți”, ne-a spus el. Există și unele diferențe, însă nu între Japonia și România, ci între Japonia și Germania, pe de o parte, și România, pe de alta. „Atît în Japonia, cît și în Germania se muncește din greu. Oamenii pleacă la muncă dimineața și se întorc seara. Au doar o oră de pauză, pentru masă, la prînz. Aici e mai multă relaxare, oamenii se bucură de timp”, ne-a explicat Shunichiro.
Deși peste două zile se va întoarce la Berlin, tînărul nipon este convins că, după ce-și va potoli dorul de țara natală va reveni în România pentru a o vizita. Mai ales că va duce și amintiri deosebite, legate, evident, de muzică. „âmi place foarte mult filarmonica din Bacău. Sper să mă întorc să vizitez aceste meleaguri, pentru că sînt extraordinare”, a conchis el. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.