George MARTIN
O supriză plăcută s-a produs la finala Campionatului național de judo, pentru categoria U-17, desfășurată sîmbătă și duminică, la Baia Mare, unde Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) Onești a avut mai mulți elevi calificați. Unul dintre aceștia, Vlad Lupică, a reușit să cîștige medalia de aur și a devenit noul campion național al României, la categoria 90 de kilograme. Victoria oneșteanului l-a surprins pînă și antrenorul său, profesorul Horia Chelu, care se aștepta la cel mult o medalie de argint și titlul de vicecampion național. Vlad Lupică avea în palmares trei medalii de bronz, două la U 15 și una la U 17, dar nici una de aur sau de argint. însă oneșteanul a avut o evoluție ambițioasă în finala de la Baia Mare, reușind să se impună și ajungă astfel pe primul loc în ierarhia națională. „Adversarii lui au fost atît de puternici, încît nu mă așteptam să cîștige aurul – a spus profesorul antrenor Horia Chelu. Un impediment l-a constituit și oboseala resimțită de sportivii noștri, dată fiind distanța mare pe care am parcurs-o pînă la Baia Mare. Doar Vlad Lupică, un băiat serios și cu o permanentă creștere valorică, a reușit să depășească acest obstacol, în timp ce alți sportivi de la noi s-au prezentat binișor în preliminarii, dar au clacat pe măsură ce se apropiau de vîrful competiției”. Dintre sportivii de la CSȘ Onești, doar Cristian Panțîru, de la centrul de selecție din Tîrgu Ocna, a mai ajuns aproape de podium, însă el a ratat bronzul, obținînd doar locul IV. însă evoluția lor mai slabă a fost suficient de bine compensată prin titlul național cîștigat de Vlad Lupică. Oneștenii au fost pregătiți de profesorii-antrenori Horia Chelu și Cristi Panțîru.tacol, în timp ce alți sportivi d
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.