Românii sînt atipici și în privința campaniilor electorale, iar Bacăul, cu atît mai mult. La această concluzie a ajuns profesorul american Edwin Yoder, cîștigător al Premiului Pulitzer, cea mai prestigioasă distincție la care poate spera un jurnalist american sau din altă parte a lumii. Yoder a venit în această săptămînă în Bacău, ca să se întîlnească cu jurnaliștii locali, și a nimerit în plină campanie electorală tipic băcăuană, cu sute și mii de afișe electorale reprezentînd aceleași și aceleași persoane. „Înaintea alegerilor, poți să te plimbi prin Washington și să nu vezi nici un semn că ar avea loc o campanie electorală”, a declarat americanul. Despre implicarea în campaniile electorale a ziariștilor, fostul jurnalist Yoder a spus că „cei mai mulți ziariști americani sînt foarte prevăzători și nu se implică în politică”. Dacă s-au implicat, respectivii nu mai au pretenția că sînt jurnaliști și nici nu mai sînt primiți în fostele redacții.
Profesorul american Edwin Yoder a cîștigat premiul Pulitzer în
1979, perioadă în care era editor asociat la „Washington Star”. Născut în Greensboro, statul Carolina de Nord, Edwin Yoder Jr. a
studiat engleza și istoria la Universitatea din Chapel Hill după care
și-a continuat studiile la Universitatea Oxford, unde a obținut
licența și masteratul în filozofie, politică și economie. Edwin Yoder a
fost editor al ziarului Charlotte News (1960-1961), editor asociat la
cotidianul Greensboro Daily News (1965-1975) și la Washington
Star (1975-1981), unde a cîștigat prestigiosul Premiu Pulitzer, în
1979. După închiderea publicației Star, în august 1981, el a fost
deținătorul rubricii sindicale pentru Washington Post Writers Group,
care a fost tipărit în Washington Post și în alte 75 de ziare din SUA
și Europa (1982-1997). Din 1999, este membru onorific al Jesus
College. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns