Un nemțean a cumpărat o mașină Ferrari furată

Redacția Ziarul de Bacău

• autoturismul îi fusese vîndut de un arădean, care i-a cerut 60.000 de dolari • polițiștii băcăuani au reținut mașina și au anunțat autoritățile din Germania, de unde fusese adus automobilul

Polițiștii de la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Bacău și procurorii Secției Crimă Organizată din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Bacău sînt pe punctul de a definitiva un caz mai puțin obișnuit, cu propunere de trimitere în judecată a trei persoane. Dintre acestea, polițiștii au făcut public doar numele unei singure persoane învinuite, identitatea celorlalte două nefiind divulgată. Ancheta polițiștilor a stabilit că un autoturism Ferrari ce fusese furat în Germania, care aparținea cetățeanului turc Zorlu Murat, cu reședința în Germania, a fost introdus ilegal în țară, după care a fost vîndut.

Mașina a fost adusă în România pe 10 iulie 2000, prin Vama

Nădlac, de către cetățeanul italian Eriio Perri. După cîteva zile de la

introducerea în țară, autoturismul a fost vîndut de italian lui Vasile Finta din Satu Mare. Tranzacția a fost efectuată în tîrgul de mașini din Arad. Ulterior, nemțeanul Marin Voroneanu a achiziționat

autoturismul de la Vasile Finta, în schimbul sumei de 60.000 de

dolari, adică peste 1,6 miliarde de lei, la cursul din vara anului

trecut. Se pare că, între timp, cetățeanul turc a anunțat autoritățile

germane de furtul autoturismului, care valorează aproximativ

200.000 de dolari. Ancheta declanșată a dus la identificarea

autoturismului, care se afla deja în proprietatea nemțeanului

Voroneanu. Anul trecut, în luna noiembrie, luxosul autoturism a fost

ridicat de la locuința nemțeanului și dus în garajul IJP Bacău,

mașina urmînd a fi reținută pînă la sfîrșitul cercetărilor. În urma

cercetărilor efectuate de polițiștii băcăuani, Poliția Română a informat autoritățile germane care au demarat o anchetă împotriva lui Zorlu Murat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă de

înșelăciune și fraudă la asigurări. Se pare că polițiștii germani au luat această măsură după ce au stabilit că cetățeanul turc și-a înscenat furtul propriului autoturism cu scopul de a încasa polița de

asigurare. Urmează ca procurorii Parchetului de pe lîngă Curtea de

Apel Bacău să se pronunțe cu privire la situația celorlalți doi învinuiți. În ceea ce privește autoturismul Ferrari, situația acestuia

va fi hotărîtă de o instanță de judecată, care va emite o hotărîre

definitivă în acest sens. (Florin CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.