Un om devenit mit

Administrator

Veșnic neînțeles, dar iubit de toți cei care l-au cunoscut

Atunci cănd o persoană ne cere să numim un fizician, aproape întotdeauna numele care ne vine în gînd este cel al lui Albert Einstein, cel mai celebru om de știință al secolului XX. Cunoscut pentru crearea și dezvoltarea teoriei speciale și generalizate a relativității, ca și pentru îndrăzneața sa ipoteză cu privire la natura luminii, Einstein a fost fără îndoială una dintre cele mai strălucite minți ale umanității.
Fără intenția de a ține o lecție de fizică, dorim să creionăm figura marelui savant, căci acest an, aflat la final, a fost desemnat „anul Einstein”. în 2005, s-au împlinit 100 de ani de la renumita teorie a relativității și 50 de ani de la moartea lui Einstein. Ca orice geniu autentic, Einstein nu a făcut excepție de la „ciudățeniile dezvoltării sale”. Acesta a început să vorbească abia la trei ani, iar spre uimirea tuturor, la 12 ani a început să învețe singur geometria euclidiană. Și ca orice geniu, profesorii săi nu aveau o părere bună despre el. Cu toate acestea, marele savant avea să ne dea importante teorii, ce aveau să schimbe lumea. Una dintre lucrările revoluționare, dedicate efectului fotoelectric, conținea o ipoteză revoluționară privitoare la natura luminii. Formula care exprima aceasta este E#mc2, unde „E” este energia radiației și „c” este viteza luminii. Ipoteza sa – și anume că energia conținută de o undă luminoasă se transfera în unități – sau cuante – contrazicea o tradiție de 100 de ani, care considera emiterea energiei luminoase ca pe un proces continuu. Aproape nimeni nu a acceptat teoria lui Einstein, însă aceasta a fost dovedită experimental un deceniu mai tîrziu.
Dacă sîntem interesați de această teorie, ce continuă să ne marcheze, și nu ne prea descurcăm cu fizica, pentru a-i putea verifica demonstrarea, putem consulta o carte scrisă de însuși Albert Einstein: „Teoria relativității pe înțelesul tuturor”. Iar dacă totul ni se pare fascinant, ar fi bine să încercăm a cunoaște personalitatea marelui savant, iar prin urmare să citim alte cărți referitoare la viața lui, și anume: „Cum văd eu lumea” – o selecție de articole și conferințe ale fizicianului, definitorii pentru viziunea sa asupra lumii, și o altă carte remarcabilă – „Cuvinte memorabile”- o antologie de reflecții ale savantului. Și acum, sperînd că v-am incitat curiozitatea cu privire la figura lui Albert Einstein, nu vă rămîne decît să procurați cărțile și să începeți să studiați fizica într-un mod beletristic. (Silvia URSU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.