Un pianist german vrea să dea concerte de caritate la Bacău

Administrator

înalt, slab, cu ochi albaștri și păr blond, tînărul pianist Benjamin Moser are înfățișare de tipică de neamț. Muzician deja cunoscut la vîrsta sa, Moser a susținut concerte în toată Europa și a cîștigat numeroase premii, între care Premiul I la Concursul de pian Arthur Schnabel din Berlin. S-a născut la Munich, cu muzica în sînge, dacă se poate spune așa, deoarece atît tatăl și mama, cît și fratele mai mare sînt muzicieni. Mai mult, mama sa este o cîntăreață celebră, care a colaborat cu mari dirijori ai lumii, între care Ricardo Muti sau Leonard Bernestein.
în zilele de miercuri și joi, Benjamin Moser a fost prezent pentru prima oară la Bacău, cu ocazia susținerii unui recital de pian și a unui concert la sala „Ateneu”, acesta din urmă alături de dirijorul Johannes Skudlik, unul dintre cei mai mari organiști ai Germaniei, și Filarmonica „Mihail Jora”. în puținul timp petrecut în Bacău, pianistul german a acceptat să stea de vorbă cu noi, să ne mărturisească impresiile sale despre orchestră, oameni și oraș, în general.

îndrăgostit de Enescu și Lipatti

Ne-am întîlnit în holul Filarmonicii, cu o oră înaintea recitalului de pian. Mi-a spus că a ajuns la Bacău datorită unor prieteni care cunosc orașul, deși el nu știa nimic despre acesta. „Prietena unui amic de-al meu este originară din România. Ea mi-a spus despre Bacău. Apoi, am discutat cu maestrul Johannes Skudlik și am ajuns aici”, ne-a explicat el. Deși nu avea habar de orașul nostru, Benjamin cunoștea cîteva lucruri despre maeștrii muzicii clasice din România. „Cunosc mai multe informații despre George Enescu, îndeosebi lucrările sale pentru pian și vioară. De asemenea, îl ador pe Dinu Lipatti, care a fost o legendă. Adesea ascult înregistrările sale. Și-l mai știu, bineînțeles, pe maestrul Sergiu Celibidache”, ne-a spus pianistul. întrebat ce înseamnă să te naști într-o familie de muzicieni și cît de mult a fost influențat în a-și alege calea în viață, pianistul a zîmbit. „Faptul că m-am născut într-o asemenea familie cuprinde două aspecte. Pe de o parte, este frumos că te naști cu muzica în jurul tău. Vezi cum se lucrează în acest domeniu, înveți să trăiești în muzică, ceea ce este un lucru extraordinar. Pe de altă parte, este greu să mergi pe drumul tău. Tinzi să intri, cumva, în umbra părinților și trebuie să lupți pentru a-ți face propriul drum”, ne-a zis el. Despre Bacău, Benjamin Moser nu are prea multe de spus. „Orașul e diferit de ceea ce există în Germania. Este interesant, iar oamenii sînt foarte prietenoși și te ajută. Eu nu vorbesc limba română, dar băcăuanii vorbesc puțin limba engleză și comunicăm bine”, ne-a spus el.

încredere mare în Guvern. în cel german

Ce-i drept, s-a plimbat de cîteva ori prin oraș, însă, ca majoritatea cetățenilor străini ajunși în România, a fost mișcat de copiii săraci întîlniți pe străzi. „Am văzut trei copii care cerșeau și am fost foarte impresionat. în Germania nu am văzut așa ceva. De ce sînt copii pe străzi? Nu există legislație care să-i protejeze, să-i ajute? Probabil, vor trece mulți ani pînă cînd se vor rezolva problemele economice”, a afirmat el. Brusc, discuția noastră a tins către latura socială. După ce i-am explicat că există legislație, instituții care au în atribuții ocrotirea și protecția minorilor, Benjamin m-a informat despre situația din Germania, unde marea problemă este numărul ridicat al pensionarilor și numărul scăzut al celor care muncesc. Spre suprinderea mea, am constatat o doză imensă de optimism nedisimulat legat de atitudinea conducătorilor față de asemenea probleme. „Sînt convins că guvernul nostru va găsi repede soluțiile pentru rezolvarea cît mai urgentă a acestor probleme”, a mai spus el.
în privința orchestrei din Bacău, Benjamin a avut doar cuvinte de laudă. După cîteva repetiții alături de instrumentiștii băcăuani, el a afirmat că „orchestra este bună. Sînt disciplinați, mă ajută și ne înțelegem bine. Și sala e foarte frumoasă, are o acustică bună”, a precizat Moser. Deși era concentrat asupra recitalului, pianisul german a ținut să mă întrebe cum i-ar putea ajuta pe copiii săraci din Bacău. A înaintat chiar ideea de a susține o serie de concerte în orașul nostru, iar banii încasați să fie dăruiți copiilor. Rămîne de văzut ce se va întîmpla și cît de dornice vor fi autoritățile să se implice în asemenea concerte caritabile. Constantin GHERASIM)rdo Muti sau Leonard Bernestein.
în zilele de miercuri și joi, Benjamin Moser a fost prezent pentru prima oară la Bacău, c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.