Un profesor de religie a întors pe dos Școala din Scurta

Administrator

Școala din Scurta – Orbeni este, de două zile, întoarsă pe dos, mai toată lumea de aici îndicîndul pe profesorul de religie Vasile Palade ca fiind „sămînța de scandal”. „Domnul Palade a venit la noi pe 2 octombrie, ca profesor de religie pentru toate cele șase școli din Orbeni și Scurta. Primul lucru care m-a întrebat a fost dacă se poate ca orele de la școlile nr. 1 și 2 Scurta să le țină altcineva. Am înțeles a discutat cu preotul Ailenei să facă acest lucru, dar cînd preotul i-a cerut bani pentru asta, s-a sucit. S-a dus și la cele două școli, dar în loc să-și facă orele ca lumea, i-a dat afară din sală pe învățători și a făcut cîte o jumătate de oră la fiecare dintre cele trei clase și a plecat. Cînd l-am întrebat de ce a plecat, mi-a răspuns că trebuia să se ducă după struguri. Cît despre planificare, nici nu s-a pus problema să o aibă în regulă. A lipsit două zile și, așa cum era normal, i-am tăiat zilele respective, ceea ce l-a înfurita foarte tare și a început să mă amenințe că o să văd eu ce pățesc, că el are cunoștințe sus-puse”, ne-a declarat profesorul Ion Drîmbă, directorul Școlii nr. 1 Scurta. Acuzațiile au fost confirmate de mai toți profesorii din școală, în timp ce profesorul Vasile Aparaschivei, directorul coordonator al Școlii nr. 1 din Orbeni, a susținut că nu a avut de-a face cu un asemenea caz niciodată.
„Am peste 30 de ani de cînd sînt în învățămînt, dar un profesor ca acesta nu am văzut în viața mea. în prima zi, a venit în șlapi și m-a întrebat dacă nu poate să doramă în mașină, în curtea școlii, ca să nu mai facă naveta de la Moinești. Apoi, mi-a cerut să-l plătesc de la 1 septembrie, deși el a venit la noi pe 2 octombrie. De altfel, în momentul în care a adus cartea de muncă, aceasta era completată inclusiv pe luna septembrie, timp în care el a lucrat la un patron. Vineri a aflat că i s-au tăiat trei zile, pe motiv de absențe, s-a supărat și a plecat. Acum e în concediu medical”, a spus directorul Vasile Aparaschivei

Excursie cu bucluc

Acuzațiile cadrelor didactice din Scurta la adresa colegului lor nu s-au oprit aici. Acesta i-a fost imputat și de faptul că, la doar trei zile de la sosirea în școală, a plecat cu zece copii în excursie, la mănăstirile din județul Neamț, dar fără să aibă nici un fel de aprobare. „A luat zece elevi, a încasat de la fiecare cîte 330.000 de lei, i-a urcat în propria mașină, care are doar șapte locuri, și a plecat. Din păcate, un copil din clasa a III-a, Romeo Anton, a căzut de pe un parapet și s-a întors cu ambele mîini fracturate”, a mai spus directorul Școlii nr. 1 Scurta, Ion Drîmbă.
Contactat telefonic, profesorul Vasile Palade spune că i s-au tăiat cele trei zile de pomană. „Mi-au tăiat trei zile în care am fost la lucru. Acum s-au pornit toți împotriva mea, dar, dacă aș fi lipsit de la ore, cred că mi-ar fi tăiat toată luna. Cred că ar fi mai bine să-și vadă de problemele lor. E adevărat, a fost acel accident regretabil, dar se poate întîlmpla oricui și oricînd. Nimeni nu spune, însă, că am făcut, cu numai 300.000 de lei, o excursie pe care ei luau, poate, două milioane de lei. Sincer, mă gîndesc foarte serios să nu mă mai întorc în iadul de la Scurta”, susținePalade.
Scandalul de la Scurta a ajuns pe masa inspectorului general Ovidiu Cojocaru, care l-a desemnat pe inspectorul de management Dan Zaharia să demareze o anchetă. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.