Un secretar de stat vrea să dezvolte agroturismul la Bacău

Administrator

Peste unii țărani din județul nostru se va coborî bunăstarea. Cel puțin așa promite un secretar de stat din Ministerul Turismului, care vrea să revoluționeze bordeiele din chirpici și casele din paiantă ale acestora. Cîteva personalități din fruntea Partidului Conservator, cu funcții în Guvern, au venit în Bacău pentru o scurtă vizită. Printre ei, și doi secretari de stat, Livia Sima, vicepreședinte la Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) și Liliana Ghervasuc, președintele Agenției Naționale de Control a Exporturilor. „Este o vizită destinată activităților politice, dar și de lucru. Vom vizita societățile Aerostar, Elmet și A.E. Electronics, pe care le licențiem și le controlăm. Anul trecut s-a înființat Clubul femeilor conservatoare și am venit să vedem care sînt problemele de care se izbesc femeile de aici și din Moldova”, a spus Liliana Ghervasuc, care este și președinta femeilor conservatoare. Discuțiile au fost monopolizate, însă, de secretarul de stat de la Turism.
„Dorința noastră este să revigorăm turismul în județul Bacău, pentru că din păcate este prea puțin dezvoltat. Promit că mă voi implica direct în promovarea turismului rural în județul Bacău și s-ar putea ca, în toamnă, să aveți surprize. Trebuie început pe sistem asociativ între țărani, iar drumul vinului, din Vrancea, să treacă prin Bacău. Aici s-ar putea adăuga și o serie de meșteșuguri tradiționale ale zonei”, a declarat plină de optimism Livia Sima, vicepreședinte ANT. Secretarul de stat s-a arătat încîntat și de infrastructura județului nostru. E drept, pînă în Bacău a mers pe E85. „Aveți o infrastructură mai bună decît în alte zone și nici nu putem aștepta să demarăm lucrurile pînă cînd se fac drumurile”, a mai spus secretarul de stat. Un alt obiectiv este atragerea fondurilor europene și mai ales învățarea țăranilor să facă proiecte de finanțare pentru viitoarele pensiuni. Secretarul de stat nu a luat în calcul că majoritatea țăranilor au case de chirpici, trei găini, o vacă cocoșată și se alimentează cu carne odată la săptămînă. Mai mult, finațarea SAPARD amintită de secretar este o utopie, în condițiile în care țăranii trebuie să contribuie cu jumătate din sumă ca să primească banii europenilor. La final, secretarul de stat, care le-a propus ziariștilor ignoranți în ale turismului rural să îi plimbe pe la pensiuni din alte zone, a recunoscut că nu cunoaște realitatea județului nostru. „Este primul contact pe care îl am cu județul Bacău, dar promit că voi veni mai des pentru că vreau să mă țin de cuvînt”, a precizat Livia Sima. în județ sînt aproximativ 35 de pesniuni rurale. în ce privește stațiunile Slănic Moldova și Tîrgu Ocna, acestea vor intra în programe de dezvoltare ale turismul balnear. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.