Ștefan Erdeș, decanul romano-catolic de Bacău, s-a născut la 22 ianuarie 1939 la Butea (județul Iași), fiind al 13-lea copil al părinților Gheorghe și Maria Erdeș. La vîrsta de 14 ani, a intrat la Seminarul Teologic din Alba Iulia, unde a urmat trei ani. Ceilalți șapte, din cei zece ani de studii, i-a continuat la Seminarul din Iași. În anul 1963, a fost hironit preot de către Prea Sfințitul Aron Marton din Alba Iulia. A primit numirea de preot vicar la Tîrgu Trotuș, unde a activat timp de patru luni. A fost vicar la Oituz, iar la 25 martie 1968 paroh la Cireșoaia, după care a venit la Gîrleni (Lespezi). Din 1979, este decan romano-catolic de Bacău.
Mi-a plăcut părintele din sat
Deși provenit dintr-o familie numeroasă, decanul nu s-a arătat nici o clipă nemulțumit de perioada copilăriei. „Eram destule suflete în casă. Însă nu a fost nimic neplăcut. Părinții erau socotiți chiaburi pentru că aveau opt hectare de pămînt. Era suficient pentru noi și nu-mi amintesc să fi avut vreodată probleme legate de lipsa hranei sau alte asemenea”. Mai mult, copilăria viitorului preot a fost strîns legată de chemarea spre slujirea lui Dumnezeu, o vocație pe care a descoperit-o de mic și pe care a urmat-o fără nici o ezitare. „Am fost crescut într-un climat de rugăciune și de respectare a poruncilor lui Dumnezeu”, ne-a spus el. Cum familia este doar una din componentele ce formau spiritul viitorilor creștini, e de la sine înțeles că cealaltă este biserica. „În satul natal, slujba religioasă se făcea în limba latină, iar oamenii din Butea mergeau cu mic, cu mare la biserică, în fiecare zi de sărbătoare. Mie îmi plăcea de părintele din sat și întotdeauna am zis că vreau să ajung ca el”, și-a amintit el.
„Preoția a fost o chemare divină”
La vîrsta de 14 ani, Ștefan Erdeș a hotărît să intre în slujba lui Dumnezeu. „Părinții au fost de acord și s-au arătat bucuroși. Nici prietenii de joacă nu au arătat că am făcut o alegere nepotrivită. Toți au privit cu respect și simpatie hotărîrea mea. Nimeni nu mi-a spus nici un cuvînt jignitor”. De altfel, în familia Erdeș, Ștefan nu a fost singurul care a intrat pe această cale. „Mai am o soră, mai mare, care este călugăriță la București. Ea a intrat în viața monahală în anul 1940, la Notre Dame de Sion, din Iași”, a spus el. Despre ce și cum a fost această hotărîrea a preotului Erdeș, lucrurile sînt simple. „Totul a fost o chemare din partea lui Dumnezeu. A fost o chemare divină, dumnezeiască, spre slujirea lui Dumnezeu”.
La Teologie dădeam toate examenele în limba latină
Și astfel, în anul 1953, Ștefan Erdeș a luat calea Ardealului, spre o lume total diferită de cea văzută prin orașe. A intrat la Seminarul Romano-Catolic de la Alba Iulia. Pentru viitorul preot, viața a început înt-un ritm alert și sever încă de la frageda vîrstă de 14 ani, deoarece au urmat, practic, 10 ani de adevărată ostășie. „Primii trei ani de Seminar i-am făcut la Alba Iulia, apoi, ceilalți șapte la Seminarul din Iași”, ne-a povestit el. Pentru cei care nu au intrat niciodată în contact cu lumea seminarelor teologice este foarte greu să înțeleagă ce înseamna așa ceva. „Seminarul seamănă foarte mult cu armata. Era un regulament foarte strict care consta în studii, rigoare și disciplină”. „La teologie am studiat mult limba latină și toate examenele le-am dat în această limbă”, ne-a explicat el. Cei ce au studiat ori au văzut ce presupune limba în care altădată își scria opera Sfîntul Augustin, își poate închipui cum decurgeau pe atunci examenele tinerilor seminariști. Chiar și așa, tinerii învățăcei în tainele Scripturilor mai aveau ceva timp și pentru preocupări extrașcolare. „Cel mai adesea mă plimbam împreună cu alți colegi, iar cînd ne organizam mai mulți făceam sport. Jucam volei, handbal sau baschet”. Unul dintre cele mai frumoase momente din anii de seminar erau sărbătorile organizate de elevi. „Se desfășurau sărbători de două, trei ori pe an. Îmi aduc aminte că la Sfîntul Nicoale se stingea lumina în cameră. Apoi, intra pe geam un „drăcușor” cu bățul și lua la bătaie pe unul, pe altul, după cum se nimerea”, a povestit el. Nu lipseau nici piesele de teatru pentru tinerii seminariști. „De multe ori, serbările cuprindeau și piese de teatru. Erau, în general, piese cu caracter religios. Dar nu au lipsit nici piesele clasice”. O remarcă a ținut să facă părintele decan: „Nici una dintre piese nu conțineau expresii necuviincioase”. Timpurile rememorate de preotul Erdeș par rupte dintr-un alt univers, dacă ar fi să fie puse față în față cu cele ce se petrec în ziua de azi. „Acum, tinerii au și alte preocupări, mai ales de cînd a apărut computerul, fapt ce le conferă o deschidere foarte largă”. Însă remarcile decanului nu au nici pe departe o nuanță tendențioasă, chiar dacă lumea s-a mai schimbat și tocmai în bine. „Noi nu aveam voie la televizor, iar acum accesul la această formă de informare și educație este liber. Nu se poate spune nimic, pentru că este vorba despre progres. Și, viața merge înainte”.
Au fost zece ani de școală serioasă, pe care decanul de Bacău nu-i va uita niciodată. „Mă gîndesc cu nostalgie la acei ani de seminar, care au fost și anii mei de formare, după care am intrat în vîltoarea vieții. Am avut mult de luptat”, a oftat ușor preotul Erdeș.
Au rămas multe alte amintiri și legături păstrate de-a lungul timpului. „Ne revedem toți colegii în fiecare an și organizăm la unul dintre noi o întîlnire în care mai discutăm problemele apărute. Unul dintre colegii de cameră, din Seminar, este acum profesor la Iași, altul este decan și paroh de Suceava, altul paroh la Răchitoasa”, ne-a zis el.
„Îl pomenesc și acum pe profesorul de drept canonic”
Cum relațiile dintre colegi au rămas stabile și trainice de atîția ani, este firesc ca între filele de viață adunate în sufletul preotului Erdeș să existe un loc aparte și pentru dascălii din anii de formare. „Am avut profesori formidabili. Seria de pedagogi de la Iași a fost una deosebită. Știu pentru că au format de-a lungul anilor preoți foarte bine acorați în realitate, cu o solidă pregătire teologică”. Între aceștia, decanul l-a păstrat la loc de cinste pe profesorul de drept canonic și Biblie, Bahmaier. „Era un om deosebit, cu o cultură formidabilă. Era doctor la Tubingen. A fost pedagog excelent. După un curs susținut de el, informațiile erau deja întipărite în minte. Aproape nu mai aveam nevoie să mai citim acasă. Atît de clar știa să alcătuiască orele”, și-a amintit decanul. Așa se face că relația cu profesorul Bahmaier a contiunat și după terminarea studiilor. „Îl vizitam des, pentru că era preot și decan la Iași. Și astăzi vorbesc deseori cu colegii despre el”.
Prima liturghie a fost oficiată în satul natal
După 10 ani de studii, tînărul absolvent de teologie a fost hirotonit preot de către singurul episcop romano-catolic de atunci, Aron Marton. „Am fost hirotonit preot în 1963, la Alba Iulia. La noi, oficierea primei Sfinte Litughii se numește primiție, iar eu am slujit prima oară în satul natal la 21 aprilie. A fost cel mai frumos moment din viața mea, pentru că gîndul a fost de a mă dărui trup și suflet lui Dumnezeu. Și îi mulțumesc că pînă acum m-a ajutat”, ne-a spus el. Este și firesc ca, reîntors la Butea, preotul Erdeș să creeze cea mai mare bucurie celor care i-au dat viață. „Cînd m-au văzut, părinții erau în culmea fericirii. Se putea citi pe chipul lor bucuria, cînd au văzut că băiatul lor a ajuns preot”.
Pentru Ștefan Erdeș a urmat o viață de preot normală, atît cît se putea în acele vremuri. „Am primit numirea de preot vicar, adică preot II, la Tîrgu Trotuș. Acolo am activat patru luni, după care am ajuns vicar la Oituz, iar la 25 martie 1968, paroh la Cireșoaia, Slănic Moldova. După ce am slujit și la Lespezi, din 1979, am venit la Bacău”.
Pentru o predică îndrăzneață, unul dintre profesori a făcut trei ani de pușcărie
Preotul Ștefan Erdeș s-a format într-o lume în care Dumnezeu era un cuvînt tabu. Mîntuitor, Biserică, Botez, sau Taină erau cuvinte ce nu puteau fi pronunțate în afara zidurilor Bisericii. Cine nu a respectat legea nescrisă a tăcerii, a avut de suferit. Fie ani de închisoare, fie moartea. „Noi, preoții romano-catolici, eram foarte solidari. Ori de cîte ori apărea vreun pericol ne ajutam și ne îmbărbătam unii pe alții. Țin minte că o dată, cînd am venit în satul natal, preotul de acolo mi-a zis mai în glumă, mai în serios «ești candidat pentru pușcărie», pentru că în perioda 1953-1963, mulți preoți au fost arestați pe motive religioase. După 1963 nu cunosc să mai fi fost cazuri în care preoții să fie băgați în închisoare”, ne-a povestit decanul.
Însă, nici el nu a fost lipsit de amintiri dureroase în acest sens. Iar una dintre cele mai dure s-a consemnat tot în anii de seminar. „Profesorul Leopold Nestman a fost arestat din Seminar în urma unei predici mai îndrăznețe. Au venit la noi, așa, pur și simplu, și l-au dus la Securitate. A stat vreo 2-3 ani la pușcărie. Cînd a ieșit era asemeni unui schelet. Nu mai știu prea bine ce s-a petrecut, însă țin minte că la ieșirea din temniță era foarte fricos. Avea sentimentul că este urmărit de securiști. De altfel, nici nu a mai activat prea mult în seminar și a plecat paroh. De acolo, în scurtă vreme a plecat și a rămas în Germania”, ne-a povestit el.
Comuniștii au lovit în primul rînd ierarhia Bisericii
Anii s-au scurs, iar părintele decan a reușit să înțeleagă într-un tîrziu ce s-a petrecut în acei ani de frică și teroare pentru toți cei care s-au împotrivit într-un fel sau altul regimului ce tocmai se instaura în România. „Am aflat că a fost ordin de la Moscova ca un număr de preoți să fie băgați la pușcărie. Se dorea ca să se bage groaza în toți. Să-i sperie. Intenția clară era aceea de a desființa biserica, iar slujbașii regimului, fiind toți atei, nu vedeau cu ochi buni Biserica”. Una din primele etape parcurse de comuniști a urmărit desfințarea ierarhiei bisericești, după cum suștine decanul romano-catolic de Bacău. „Cea dintîi lovită a fost ierarhia bisericii, pe care comuniștii au încercat să o distrugă, și de aceea toți episcopii erau la închisoare. Am și acum în fața ochilor imaginea Prea Sfințitului Anton Durcovici, episcop de Iași, care m-a miruit cînd aveam opt ani. Venise la Butea și tot satul era în sărbătoare. Mi-l amintesc ca fiind un om blînd, foarte bun, prietenos cu toată lumea. A fost băgat în închisoare de comuniști și a murit la Sighet”, ne-a povestit decanul.
Însă, Biserica Romano-Catolică nu i-a uitat pe acești martiri din perioada regimului comunist. „Deja a fost trimis la Vatican dosarul special întocmit pentru canonizarea lui, iar acum sîntem în așteptare”, a precizat Ștefan Erdeș
„Nu m-a deranjat faptul că eram urmărit de Securitate”
Contactul cu Securitatea nu a înseamnat pentru decanul de Bacău doar anii de Seminar, cînd a putut vedea pe viu, în persoana unui dascăl, cum instrumentele torturii comuniste au distrus definitiv, prin metode diabolice, ființa unui luptător pentru adevăr. „Odată, a venit în vizită la Bacău un delegat al Vaticanului, care a rămas în parohie o zi. Toată noaptea, o mașină în care se aflau doi bărbați, a stat parcată sub geam. Apoi, de mai multe ori am văzut că ne ascultă telefonul. Era semn clar că sîntem urmăriți, dar nu m-a deranjat”, ne-a povestit el. Decanul de Bacău nu a fost lipsit nici de contactul direct cu securiștii din urbea noastră. „Veneau cîteodată să ceară informații despre unguri: dacă vin pe aici, și altele. Se interesau și de slujbele religioase, de preoții noștri. Cînd venea vorba de așa ceva eu le răspundeam: «cînd veți spune și dumneavoastră greșelile colegilor atunci am să vă spun și eu greșelile preoților»”, a zis preotul decan.
De attfel, părerea despre securiștii din perioada regimului comunist este una foarte clară. „Securiștii erau niște slugarnici față de sistemul în care activau. Culmea e că se mulțumeau cu orice știre banală”, ne-a mai zis preotul Erdeș. Cît privește reîntîlniri de gradul III, după 1990, cu cei ce altădată se credeau buricul pămîntului și băgau spaima în toți oamenii, indiferent de pregătire, nici pomeneală. „N-am mai întîlnit pe nici unul dintre securiști după evenimentele din decembrie 1989. Probabil au murit”, a zis el.
Pastorația sub comunism
Regimul comunism a fost unul deloc ușor pentru preoții care au încercat să-și facă misiunea. Și, dincolo de drama trăită în calitate de slujitori ai Bisericii, unele momente din timpul pastorației au căpătat de-a lungul anilor o dimensiune mai amuzantă. „La noi se umblă cu sfințirea caselor în luna ianuarie, cînd, împreună cu dascălul, umblăm din casă în casă. Pe atunci, cînd ajungeam pe la scările de blocuri, oamenii ne deschideau ușa și ne întreabau: «Dumneavoastră sînteți cu lumina?», gîndu-se că am venit să le luăm banii pentru curentul electric. Le răspundeam că eu sînt cu Soarele, pentru că pe dascălul meu îl cheamă Soare Anton”, ne-a povestit, zîmbind, decanul de Bacău.
În general, oamenii primeau preotul, cînd acesta venea la ușă, pentru simplul motiv că „toate familiile ne-au încredințau la parohie numele și adresa. Adică, cine avea nevoie de Biserică apela la noi și noi îl înregistram. Cine nu, nu. Totul era făcut de bunăvoie”, după cum ne-a declarat preotul decan de Bacău. Au existat însă familii în care slujitorii altarului erau rugați să vină între anumite ore. „La unele case, unul dintre soți lucra fie la miliție, fie la securitate, fie la partid, și nu vroia să aibă nici o legătură cu Biserica. Atunci, celălalt membru ne ruga să venim atunci cînd soțul sau soția nu era acasă. Întotdeauna mă duceam însoțit de dascăl”, a spus el.
Întîlnirea cu Papa Ioan Paul al II-lea – un moment de înălțare sufletească
Amintirile Decanului Romano-catolic de Bacău sînt strîns legate, nici nu se putea altfel, și de Vatican, locul unde preotul Ștefan Erdeș a avut ocazia de a concelebra o slujbă alături de Papa Ioan Paul al II-lea. „Am organizat în anul 1985 o vizită, împreună cu corul de la Bacău, la Roma și la Vatican, unde am cîntat în mai multe biserici. Într-una din zile, eram patru preoți, am ajuns și la Vatican. Acolo, după cum se cunoaște, Sfîntul Părinte celebrează Sfînta Liturghie în fiecare dimineață, la ora 7.00. Deja, la ora 6.50, noi, preoții, eram îmbracați și așa am celebrat Sfînta Liturghie. A fost un moment deosebit pentru că nu este atît de ușor să slujești alături de Sfîntul Părinte. Apoi, ne-am dus într-o sală mare și ne-a dat cîte o amintire, un rozariu”, ne-a povestit decanul de Bacău. Aceasta a fost prima întîlnire cu Papa Ioan Paul al II-lea, dar nu singura. „La Vatican am ajuns de vreo șapte, opt ori. În 30 octombrie 1988, cînd a fost declarat Fericit Ieremia Valahul, am fost iarăși, împreună cu un grup de vreo 30 de preoți. Am fost primiți și încurajați în limba italiană de Sfîntul Părinte. Nu ne-a întrebat nimic despre ce se petrece în țară, pentru că știa din interior cum lucrează comuniștii”, a mai adăugat decanul. De altfel, pentru un creștin romano-catolic, cu atît mai mult pentru un preot, întîlnirea cu Papa semnifică un moment deosebit. „Pentru noi, Papa este Dumnezeu pe pămînt. Este șeful suprem al Bisericii noastre. Posibilitatea de a-l asculta reprezintă niște clipe minunate. Sînt momente de înălțare sufletească deosebită”, ne-a explicat preotul Ștefan Erdeș.
În Țara Sfîntă se mergea cu Biblia în mînă
Alături de Vatican și Roma, „orașul unde nu există nici o stradă în care să nu vezi un monument istoric”, decanul romano-catolic de Bacău a avut fericirea de a vizita, încă din perioada regimului comunist, și Țara Sfînta, în care a ajuns pînă acum de trei ori. „Prima oară cînd am pus piciorul în Israel a fost în 1977, cînd am primit o invitație din partea unor maici din România, care trăiau în Ierusalim. De altfel, nici nu puteam altfel. Atunci am vizitat locurile Sfinte, legate de viața și activitatea Mîntuitorului Hristos: Betleemul, Capernaum și alte localități pomenite în Noul Testament, culminînd cu mormîntul Sfînt de la Ierusalim. Acel prim pelerinaj m-a marcat puternic. În Țara Sfîntă se merge cu Biblia în mînă. Ne opream la fiecare punct ce marca un moment din viața Mîntuitorului și citeam evenimentul din Sfîntul Scriptură, după care ne rugam”, a rememorat decanul de Bacău acest moment de o semnificație majoră pentru orice creștin.
Al treilea pelerinaj a fost cel mai reușit
Cea de-a doua vizită în Israel a fost prin 1981-1982. Însă, dacă prima oară au fost doar doi preoți, acum au mers în Țara Sfîntă 22 de preoți. „A fost mai bine pentru că am avut ghid și autobuz timp de 12 zile”, ne-a mărturisit decanul. Ultimul pelerinaj în Țara Sfîntă a fost organizat de preotul romano-catolic în urmă cu trei ani, la inițiativa Episcopului de Iași, Petru Gherghel. „După 23 de ani, am găsit orașul Ierusalim și locurile sfinte în schimbare. Acolo se fac mereu noi descoperiri și peisajul se schimbă. A treia oară a fost un pelerinaj făcut împreună cu 24 de preoți și pot spune că a fost cel mai reușit. Am întîlnit un preot român care trăia acolo de 5-6 ani. Acesta ne-a explicat lucruri necunoscute pînă în acel moment, și ne-a dus în multe dintre locurile sfinte pe care nu avusesem ocazia să le văd”, a povestit decanul.
Lasă un răspuns