~1 min lectură 0 comentarii

Un tânăr prins drogat la volan, reținut de polițiști

Andra Juverdeanu

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești au depistat, în trafic, un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Sănduleni.

Foto: arhivă

​În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. “Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind transportat la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a consumului unor substanțe interzise”, au precizat polițiștii.

​De asemenea, din verificările efectuate în baza de date a reieșit că cel în cauză figurează cu permisul de conducere reținut.

​După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pe tânăr pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.​

​Polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și fără permis de conducere.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.