Un tînăr din Bacău a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean după ce a încercat să își pună capăt zilelor înghițind un pumn de pastile. Silviu P., de 20 de ani, a luat Enap împreună cu alcool, medicamentul fiind prescris pentru pacienții hipertensivi. Într-un moment de depresie, cauzat de neînțelegeri cu rudele și dicuții aprinse cu prietena, tînărul nu a stat pe gînduri și a luat pastilele respective. Medicii i-au făcut spălături și bolnavul este acum în afara oricărui pericol. Tînărul a fost internat la Interne, iar doctorii l-au trimis pentru examinare și la Psihiatrie. Medicii psihiatri spun că în această perioadă, față de anul trecut, tentativele de sinucidere sînt în creștere. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Un tînăr a încercat să își curme viața cu pastile
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.