Un tren pentru Europa

Administrator

Mihai BUZNEA

Dacă pînă în decembrie ’89 căile de trecere de la socialism la capitalism erau cele terestre, navale și aeriene cu escale fortuite prin locații nebănuite, astăzi putem circula liber și neopriți de nimeni. Semaforul peregrinării e mereu pe verde, ca o invitație subînțeleasă la perpetua mișcare. Est-europenii și, dimpreună cu ei, noi, românii, circulăm tot mai mult, luînd cu asalt drumurile de fier ale continentuilui. Mai sigure și mai ieftine. Perceperea acestor realități în continuă mișcare și schimbare i-a determinat pe parlamentarii UE să adopte un act normativ menit să ne facă mai dulce și mai atrăgător glasul roților de tren, cu atît mai mult cu cît muzica lui sacadată va proteja serios buzunarele călătorilor. în speță: pentru orice oră de abatere de la orarul de circulație vom putea solicita restituirea unei pătrimi din valoarea biletului, iar pentru dublul ei – o jumătate. Se strică locomotiva, ori calea de rulare suferă din cauza inundațiilor sau a viiturilor? Transportul cu alte mijloace, ca și eventualele cazări la un hotel, vor fi iarăși gratuite.
Nu am nici un fel de îndoială că românii vor fi printre cei dintîi comunitari care vor face uz de asemenea nesperate facilități de a mai pune un ban grămadă. Fiindcă știu să-l scoată și din piatră seacă. Doar nu e mare lucru să tragi semnalul de alarmă și-apoi să te faci că plouă, ori să acționezi pîrghiile de frînare a trenului, dintre tampoane, în timpul mersului. Adevărată pară mălăiață!… ș.a.m.d., chiar dacă unii dintre parteneri nu ne prea doresc printre ei. Cum sînt francezii, englezii, germanii sau italienii. Dar… drumul e de fier, iar calea-i lungă. Problema este cu totul alta: pe la noi, se știe, trenurile nu circulă cu rigurozitate japoneză, așa că nu niscai întîrzieri de cîteva secunde se pot considera evenimentul feroviar al anului. Ci tocmai repetabilitatea ieșirii din grafice cu acumulări de ore, indiferent de anotimp și condițiile meteo. Să-și fi propus parlamentarii europeni falimentarea căilor ferate române (ce a mai rămas după faimosul Necolaiciuc)? Ori să le dea lovitura de grație, spre a le putea cumpăra apoi, la preț de fier vechi? Ipoteza poate fi reală, sau falsă. Din cauza infrastructurii inadecvate, cu căi de rulare învechite ce restricționează circulația trenurilor rapide și securiotatea lor, legea cu pricina va face ca roțile vagoanelor noastre-clasă (vai de mama ei „clasă”!) să se învîrtă în gol producînd, astfel, doar pagube.
Totuși: drumurile (de fier) spre Europa ne sînt deschise. Fără oprire la semafor.
Poftiți în vagoane!…dulce și mai atrăgător glasul roților de tren, cu atît mai mult cu cît

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.