Undă verde pentru noi construcții în cartierul Găzărie din Moinești

Redacția Ziarul de Bacău

Consilierii locali moineșteni au avizat favorabil documentația referitoare la Planul Urbanistic Zonal (P.U.Z.) ce vizează o parte din cartierul Găzărie, mai precis aceea situată la intrarea dinspre Bacău în municipiul Moinești. „Prin Regulamentul Local de Urbanism, în respectiva unitate teritorială emiterea autorizațiilor de construire a fost suspendată prin instituirea unei interdicții în acest sens pînă la întocmirea unui P.U.Z. în zonă care, după aprobare, se poate aplica. În prezent, terenul în cauză se află în proprietatea privată a unor persoane fizice și este în proporție de 90% liber de construcții. Întrucît amplasamentul prezintă potențial de dezvoltare, în ultimul timp s-au formulat destule cereri pentru ridicarea unor locuințe. În plus, există toate facilitățile pentru racordare la rețelele de distribuție a apei, energiei electrice și gazelor, cît și la sistemul de canalizare al orașului. Acest fapt a impus să se solicite studierea zonei printr-un P.U.Z., iar prin aprobarea documentației de urbanism aferente s-a făcut un prim pas în acest sens”, ne-a declarat Nicolae Catană, secretarul primăriei moineștene. Conform criteriilor de organizare arhitectural-urbanistice, în acest perimetru construcțiile vor fi amplasate la minimum 22 de metri distanță față de axul carosabilului drumului național și vor avea un regim de înălțime de cel mult două etaje. De asemenea, parterul acestor locuințe va putea fi folosit ca spațiu comercial sau pentru birouri de firmă. În schimb, se interzice înființarea aici a unor unități de producție poluante și care generează trafic intens, ca și exploatări de zăcăminte.

O problemă ce rămîne în suspans vizează conducta aparținînd societății Conpet Ploiești și care traversează suprafața de teren de la un capăt la altul. „Este vorba de conducta pentru gazolină Moinești-Onești, neutilizată în prezent și aflată în conservare. Pînă la definitivarea situației acesteia, s-a prevăzut de o parte și de alta a conductei o zonă pentru protecție de 100 metri cu interdicție temporară de construire”, a mai afirmat Nicolae Catană. (Mihai VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.