Un control întreprins de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău la spitalele care sînt plătite în raport de numărul bolnavilor internați și complexitatea cazurilor a scos la iveală că, în 16 la 19 la sută dintre acestea, diagnosticele secundare nu erau susținute prin investigații paraclinice sau examen medical din partea specialistului de profil. „Nu am mai găsit foi de observație necompletate, ca la primul control, dar continuă să fie supracodificate diagnosticele secundare. Sînt cazuri, la nivelul secțiilor, aproape în toate spitalele, cu excepția celui din Buhuși și Moinești, care, am constatat, sînt cele mai corecte. La celelalte au fost mai multe cazuri în care diagnosticele secundare nu erau justificate. Nu s-a efectuat nici o investigație medicală în acest sens, bolnavul nu a fost consultat de specialist. în unele situații, nu s-a administrat nici tratament. Totuși, în ce privește diagnosticul principal, nu au fost depistate nereguli. Bolnavul a beneficiat de toate investigațiile și îngrijirile necesare”, declară doctorul Mihai Ichim, medicul șef al CAS Bacău. Prin supracodificarea diagnosticelor secundare, spitalele au obținut un indice de complexitate mai mare a cazurilor rezolvate și, în final, bani mai mulți. „Cazurile au fost validate la București, așa că noi a trebuit să le plătim”, a mai spus medicul-șef al CAS Bacău. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.