„Buna Vestire” alături de pușcăriași
• Zeci de deținuți din Bacău au participat la slujba religioasă de Buna Vestire din biserica închisorii n mulți dintre aceștia postesc, se spovedesc și se vor împărtăși n alții au scris eseuri și poezii care vor fi publicate în revista Penitenciarului n unii, în săptămînile dinaintea Paștelui, vor să citească basme sau poezii
„E ușor să arunci cu noroi! Să te uiți la ei ca la cei mai răi oameni din lume și să le spui criminali sau pușcăriași. Cred că în fiecare ins, indiferent cît de mult a greșit, există un dram de sensibilitate. Cu toții sînt oameni și trebuie ajutați. Cînd am terminat facultatea, nici prin cap nu mi-a trecut că voi ajunge preot într-o închisoare. Cred că nici nu-mi doream acest lucru. Apoi, mi-am dat seama că rolul meu este să ajut oamenii. Mai ales pe cei aflați în suferință. De fapt, cei de aici au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Mulți au greșit! Au reacționat poate instinctiv, fără să gîndească! Acum se căiesc și cei mai mulți, regretă. Postesc, se spovedesc și se împărtășesc. Vin la slujbe duminică de duminică. Se apropie de Dumnezeu și de Biserică și se simt mai bine! Unii își dau seama că au greșit și își duc detenția cu demnitate!”
Acestea au fost cuvintele pe care ni le-a spus Octavian Balan, preotul Penitenciarului de Maximă Siguranță din Bacău. Discuția purtată cu acesta a avut loc, la prima oră a dimineții, în ziua de Buna Vestire, înainte de slujba religioasă. în cîteva minute, biserica s-a umplut de deținuți.
Doi criminali în serie, la spovedanie
Părintele Balan mi-a explicat că doi deținuți, care aparțin regimului de Maximă Siguranță, care au săvîrșit mai multe crime, au venit în biserică la spovedanie. „Deși au săvîrșit cîte două, trei crime, vor să vină la biserică. Uneori, am un sentiment ciudat! âmi dau seama că am în fața mea criminali care au făcut crime odioase. Mă îngrozesc la gîndul că, pentru ei, nu mai contează o a patra crimă, pe lîngă cele trei deja făcute. încerc, pe cît posibil, să îi ascult, să îi consiliez, într-un fel”, spune preotul Bălan. Deși pare greu de crezut, oamenii simt nevoia să se spovedească și să se roage. „E șocant să vezi un criminal în serie în fața altarului, în genunchi. Oricît de rău ar fi fost înainte să ajungă aici, orice deținut, în fața altarului, devine liniștit”, susține preotul.
„Mîine plec!”
Cel mai fericit deținut din întreaga biserică era Sorin Vieru, de 32 de ani, condamnat la patru ani și șase luni, pentru furt. Omul susține că numai credința în Dumnezeu i-a micșorat pedeapsa. „Din toată condamnarea, am ispășit numai un an și patru luni. Mîine plec! Așa cred că a vrut Dumnezeu. De cînd am intrat aici, m-am rugat în continuu. Părintele mi-a fost omul cel mai apropiat! Mîine, pe vreme asta, sînt acasă! I-am scris iubitei mele o scrisoare și i-am zis că mîine ajung acasă. Sper să mă aștepte în poartă!”, mărturisește Vieru fericit.
„Lucrăm la revistă”
Alți condamnați lucrează în ziua de Buna Vestire la revista închisorii. Purtătorul de cuvînt, preotul și cîțiva deținuți fac ultimele retușuri pentru ca, pe 1 aprilie, revista „Sensurile cuvintelor” să fie gata. „Gabi Moldovan și Cătălin Azoiței sînt cei care tehnoredactează revista. Calculatorul a fost pus la dispoziție de părintele Balan. Sînt deținuți care au condei și știu să ticluiască texte inedite. Noi le selecționăm și cele mai bune sînt publicate”, a explicat inspectorul Valeriu Ștefănescu, purtătorul de cuvînt al Penitenciarului. Acesta recunoaște că revistă închisorii este tipărită în condiții modeste, dar susține că e doar un început. „Deocamdată, acestea sînt posibilitățile pe care le avem. Am dori să scoatem mai multe exemplare. Sînt deținuți care au talent și vor să publice textele lor. Doresc să scoatem revista într-o formă grafică mai frumoasă”, spune bibliotecarul Azoiței. Acesta crede că cei mai mulți deținuți, atunci cînd scriu, se eliberează de toată greutatea care le apasă pe suflet.
„Au învățat să citească în închisoare”
Azoiței susține că mulți deținuți solicită, săptămînal, carte de bibliotecă, mai ales în perioada dinaintea Paștelui. Acesta a recunoscut că „din aproximativ două mii de volume, mai bine de jumătate sînt uzate, rupte și stricate”. Cele mai multe cărți sînt donate de cadrele din Penitenciar. „Mulți solicită beletristică ușoară, comercială, dar sînt și unii deținuți care au cerut marii clasici ai literaturii universale sau chiar cărți în limba engleză. Am ridicat din umeri, fiindcă nu aveam de unde să le dau asemenea titluri. Foarte multe cărți sînt despre Stalin, Marx sau Lenin. Pe astea nu le mai citește nimeni”, a spus bibliotecarul. El a recunoscut că a cunoscut în închisoare oameni care nu știau să citească și care acum solicită cărți de basme. „Am, un condamnat care, atunci cînd a venit aici, nu avea habar de nici o literă. A învățat să scrie și să citească la 20 de ani și acum îmi cere doar cărți de basme. Recunosc că am doar o carte de povești chinezești. âmi pare rău, dar alta nu mai am! I-am mai dat fabule să citească, dar el tot basme îmi cere!”, a explicat Azoiței. Alții sînt iubitori de poezie. Bibliotecarul Azoiței susține că în tot fondul de carte are doar două volume de Eminescu, unul de Topârceanu și unul de Bacovia. „Am făcut multe cereri, pe la diferite edituri. Nimeni nu ne-a băgat în seamă. Nici măcar nu ne-au răspuns la solicitări”, a explicat bărbatul.
„Unii au demnitate”
Preotul închisorii e convins că deși toți poartă amprenta de deținuți sînt și oameni care își duc pedeapsa cu demnitate. „Eu, zilnic, stau de vorbă cu zeci de oameni, le cunosc poveștile. Fiecare are un destin! Indiferent ce greșeli au făcut, sînt sigur că toți simt ceva special atunci cînd intră în biserică. Sînt convins de acest lucru și trăiesc o mare bucurie cînd văd că, după atîtea rele cîte au făcut, reușesc să țină tot postul și să vină în fața altarului pentru a se spovedi și împărtăși”, a mărturisit preotul Balan. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.