Unitățile fiscale eliberează copii după fișele netransmise de angajatori

Administrator

Contribuabilii care au obligația completării și depunerii Declarației de venit global pentru anul 2004, dar nu au primit de la angajatori fișa fiscală FF1 sau FF2 pentru veniturile din salarii sau asimilate salariilor, obținute în anul 2004,
pe baza căreia trebuie să completeze Declarația de venit global se pot adresa unităților fiscale în a căror rază teritorială angajatorii își au sediul/domiciliul fiscal pentru a obține o copie a acestor fișe. Copiile fișelor fiscale se eliberează pe baza documentelor de identitate prezentate de contribuabili. „Precizăm că, potrivit prevederilor Codului fiscal, plătitorii de venituri salariale aveau obligația de a transmite, sub semnatură, fiecărui angajat cîte o copie a fișelor fiscale aferente veniturilor anului 2004, pînă în ultima zi a lunii februarie a anului 2005 – a spus purtătorul de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Maricel Radu. Angajatorii care nu și-au îndeplinit această obligație vor fi sanctionați cu amendă de la 500.000 la 15.000.000 de lei – pentru angajatorii persoane fizice – și cu amendă de la 5.000.000 la 100.000.000 de lei – pentru angajatorii persoane juridice.
în județul Bacău, pînă pe 16 mai, doar 72% dintre contribuabili au depus declarațiile de venit. Dintre cei 93.200 de contribuabili care se estimează că-i are județul Bacău au depus declarații 66.900 de contribuabili, iar 6.000 de plicuri au fost returnate de Poștă. Existau, de asemenea, și stocuri de declarații care se introduc în sistemul de evidențe fiscale. Pentru nedepunerea declarației de venit global sau a declarațiilor speciale, organul fiscal transmite contribuabilului o înștiințare, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin care îi va notifica depășirea termenului legal de depunere a declarației. Dacă în termen de 15 zile de la data primirii înștiințării contribuabilul nu depune declarația, organul fiscal competent va stabili din oficiu obligația de plată. Potrivit prevederilor art.183 alin.(3) din Codul de procedură fiscală, în cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de venit constituie contravenție si se sancționează cu amendă de la 100.000 la 1.000.000 de lei. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.