Pentru personalul medico-sanitar de la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean, anul 2006 a debutat cu o avalanșă de pacienți. Numai în primele nouă zile din acest an, la UPU s-au prezentat peste 1.100 de persoane. „Este un număr extrem de mare. Aproape că nu există zi în care la cabinetul de medicină internă să nu vină cîte 100 de persoane. La acestea se adaugă alte aproximativ 40 care se adresează cabinetelor de chirurgie sau ortopedie. Este infernal ca într-o zi un medic să trebuiască să consulte aproape 100 de pacienți”, ne-a declarat doctorița Elena Lămășanu, șefa Unității de Primire Urgențe. Medicii și asistenții medicali de aici afirmă că mulți dintre pacienți ajung la Urgențe din cauza lor. „Foarte mulți dintre ei și-au neglijat starea de sănătate. Au stat cîte o săptămînă acasă după primele simptome, timp în care afecțiunea s-a agravat. Și cu asemenea cazuri ne confruntăm în continuare. De regulă, vin la sfîrșit de săptămînă, cînd medicii de familie sînt liberi, știind sigur că nu-i putem refuza. Ei sînt cazuri urgente, dar din vina lor au ajuns așa”, mai spune doctorița Lămășanu. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.