Cererea de retrocedare a urmașilor boierului Varlaam nu a fost soluționată nici în ședința Comisiei Județene de Fond Funciar de ieri. „Trebuiau să aducă un document, semnat de secretarul comunei Brusturoasa, cu mențiunea «conform cu originalul». Au adus acest Monitor Oficial, din anul 1947, în timpul ședinței, spre final și nu a mai fost timp să se reanalizeze cazul. Decizia de validare a fost amînată pînă la ședința din 3 aprilie”, a declarat subprefectul Gheorghe Hură. Moștenitorii familiei Varlaam se află printre cei care solicită mari suprafețe de pămînt, 1.500 de hectare de pădure, în comuna Brusturoasa, însă, odată cu prezentarea acestui ultim act, sînt ca și reîmproprietăriți. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.