O mulțime de locuri la universitățile din Moldova
Pentru elevii care tocmai au terminat Bacalaureatul, urmează înscrierea la facultate. Oferta universităților din Bacău, dar și din alte orașe situate în Moldova, este generoasă. în primă fază, absolvenții trebuie să obțină adeverințele de Bacalaureat, însoțite de foile matricole. Cozile la secretariatele liceelor vor începe abia după 14 iulie, dată la care se vor afișa rezultatele finale ale celor aproximativ o mie de contestații facute în județul Bacău.
Pentru admiterea la Universitatea Bacău, candidații nu trebuie să mai susțină vreun alt examen. în total, pentru toate facultațile, Universitatea acordă 1.700 de locuri cu taxă și 460 finanțate de la buget.
Iașiul vine în întîmpinarea noilor boboci cu patru universități de marcă. La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, admiterea se face în funcție de dosar, exceptînd facultățile de Automatică și Calculatoare și pe cea de Arhitectură, unde încă se mai susține examen de admitere. în total, universitatea are disponibile 2.816 locuri finanțate de la buget și 1.980 de locuri cu taxă. Procesul „Bologna”, adoptat deja de un an, oferă studentului posibilitatea de a merge în al treilea an de studii, dacă dorește, la orice altă facultate decît cea la care s-a înscris, singura condiție fiind de a acumula toate cele 60 de credite acordate pentru un an de studii. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pune la dispoziția studenților 14 facultați, dintre care cea mai mare căutare o are cea de Economie si Administrarea Afacerilor, unde sînt alocate 1.500 de locuri cu taxă și 838 fără, Deasemenea, facultatea mai acordă 1.150 de locuri pentru pentru forma de învățămînt la distanță (ID). în total, la Universitatea Cuza sînt 3.505 locuri cu taxă și 1.750 locuri bugetare. La ID sînt 1.550 de locuri. Tot în Iași, Universitatea de Medicină „Gr. T. Popa” își așteaptă viitorii studenți ce vor deveni medici, asitenți medicali sau farmaciști. Aici, admiterea se face în totalitate pe bază de examen scris, dar și media de la Bacalaureat contează, într-o proporție de pînă la 30 la suta. Aici sunt 549 de locuri cu taxă și 530 locuri fără. Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” admite candidații fară probe de examen, departajarea făcîndu-se pe în mare parte pe baza rezultatelor obținute în liceu. Aceștia au de de ales între patru facultați, care, în total, au 440 de locuri subvenționate și 570 locuri cu taxă.
Pentru cei care vor o carieră în domeniul construcțiilor navale, Facultatea de Nave din cadrul Universitații „Dunarea de Jos”, din Galați, are alocate 181 de locuri, dintre care 91 sînt finanțate de la buget. Universitatea are 15 facultăți și 3.408 locuri libere. în Suceava, Universitatea Ștefan cel Mare oferă, deasemenea, un număr impresionant de locuri, peste 3.000, repartizate celor nouă facultăți. Toate aceste Universități sînt acreditate de stat. (Daniel Ștefan VICOVANU) Helvetica-R acultațile, Universitatea acordă 1.700 de locuri cu taxă și 460 finanțate de la buget.
Iașiul vine în întîm
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.