Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că persoanele peste 50 de ani care caută în mod regulat pe internet stimulează mai mult centri cheie ai creierului, care controlează procesul de decizie şi gândire complexă, potrivit unui studiu publicat marţi, relatează AFP.
Aceste observaţii arată că activităţile care constă în căutarea pe internet ar putea contribui la stimularea funcţiilor cerebrale şi chiar la îmbunătăţirea lor, explică aceşti cercetători de la Universitatea California din Los Angeles în ultimul număr al American Journal of Geriatric Psychiatry.
Autorii studiului au lucrat cu 24 de subiecţi normali din punct de vedere neurologic cu vârste cuprinse între 55 şi 76 de ani. Jumătate dintre ei erau obişnuiţi să caute pe internet, în timp ce ceilalţi nu.
Distribuţia în funcţie de vârstă, nivel de educaţie şi sex era aceeaşi în ambele grupuri.
Participanţii la acest studiu citeau sau căutau pe internet în timp ce creierul lor era conectat la un scaner de imagistică funcţională prin rezonanţă magnetică.
Scanerul a înregistrat schimbări în circuitele creierului în timpul acestor activităţi. Acest sistem detecta intensitatea reacţiilor celulelor cerebrale măsurând nivelul fluxurilor sanguine în timpul activităţilor grupului care utiliza internetului şi a celui care citeau.
Toţi participanţii au prezentat o netă activitate cerebrală în timpul lecturii, indicând o activare a centrilor limbajului, lecturii, memoriei şi vederii care sunt situaţi în special în regiunile temporale, parietale şi occipitale ale creierului.
Cercetătorii au notat însă o mare diferenţă la cei care efectuau căutări pe internet. Aceştia au înregistrat o creştere a activităţii în regiunile frontală şi temporală, precum şi în circumvoluţia cingulară a creierului care controlează procesul de decizie şi raţionamentele complexe.
‘Descoperirea cea mai frapantă a fost că subiecţii care efectuau căutări pe internet au părut să mobilizeze mai multe circuite neuronale care nu sunt stimulate de lectură, însă numai la cei care aveau o experienţă privind căutatul pe internet’, a subliniat Dr. Gary Small, principalul autor al studiului şi director al Centrului de cercetare în privinţa memoriei şi îmbătrânirii al Universităţii din California (UCLA).AGERPRES
Lasă un răspuns