Va fi refăcută șoseaua de acces în comuna Strugari

Redacția Ziarul de Bacău

Vara aceasta au demarat lucrările de realibilitare la calea de acces dintre comuna Strugari și șoseaua ce leagă Bacăul de Moinești. E un adevărat eveniment pentru locuitorii din zonă, așteptat de aproape 20 de ani. Drumul ce leagă centrul comunal de satul Florești, și care în prezent se află într-o stare deplorabilă, are o lungime de 4,5 kilometri. Modernizarea lui se va face în trei etape. „Deja s-a reușit turnarea stratului de balast pe o lungime de aproape patru kilometri. Dacă toamna va ține cu noi, sînt premise ca această cale rutieră să fie finalizată pînă la sfîrșitul acestui an. Valoarea estimativă a obiectivului este de zece miliarde de lei, iar sprijinul este în totalitate al Consiliului Județean”, ne-a declarat Vasile Rotariu, primarul din Strugari.

Autoritățile din Strugari doresc însă ca în viitorul apropiat să lege comuna, printr-o șosea, de Onești. „De fapt, este vorba despre materializarea unui mai vechi deziderat, adică o șosea de zece kilometri, între centrul nostru comunal și DN 11. Vom beneficia de avantajele unui program Sapard, pentru care am înaintat deja proiectul. Astfel, comuna noastră va fi legată, în sfîrșit, de restul lumii”, a adăugat Vasile Rotariu. (Mihai VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.