Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Mediului a trimis, în cursul zilei de ieri, o avertizare meteorologică „cod galben” către prefecturile a 11 județe, printre care și Bacăul, și „cod portocaliu”, către alte trei județe. Avertizările se referă la precipitații însemnate cantitativ din intervalul 23 martie, ora 2.00 – 24 martie, ora 8.00. Astfel, în acest interval, în special în zonele de deal și de munte din județele Vrancea, Buzău și Prahova, va ploua și se vor totaliza, pe arii extinse, cantități de apă de peste 40 l/mp, iar izolat, peste 80 l/mp. în cazul celor 11 prefecturi, în intervalul menționaț, îndeosebi în zonele de deal și de munte din județele Suceava, Neamț, Bacău, Harghita, Covasna, Brașov, Dîmbovița, Argeș, Vîlcea, Gorj și Caraș-Severin, va ploua și se vor totaliza, pe arii extinse, cantități de apă de 25-30 l/mp și, izolat, de peste 50 l/mp. Avertizarea de tip „cod galben” înseamnă că fenomenele meteorologice prognozate sînt obișnuite pentru zona respectivă, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activități. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.