Acolo unde muzica se zămislește prin sine însăși, predată legitimei bucurii de a suna în mod strălucit și în toată spelndoarea ei, este nevoie și de un dirijor realmente inițiat în a-i pătrunde cuprinsul expresiv și caracterele ei fundamentale.
Vasile Pruteanu
Rafinamentul cu care Valentin Doni a selectat, într-un concert, compoziții a trei corifei ai muzicii (trăitori în același veac), restituindu-le câte o lucrare semnificativă, atestă spiritul aristocratic al acestui distins șef de orchestră. Acțiunea sugestiilor pornite de la pupitru a fost de maximă claritate, de aprofundare a înțelesurilor partiturilor, iar modul de a le realiza, fără artificii, a pus în lumină conținutul limpede al artei cu care au fost gândite de către creatori. Dl Doni a sesizat faptul că minuțiozitatea aparent matematică a construcțiilor lui Ravel din lucrarea „Mormântul lui Cuperin” (de o suavitate elegiacă) este o capodoperă desăvârșită și de sclipitoare inspirație. Cu toate că a adoptat estetica lui Debussy, Ravel și-a găsit drumul propriu, perseverând strălucit în sensul personalității sale. Lucrarea „Mormâmtul lui Cuperin” a fost compusă inițial pentru pian, dar a fost regândită și așezată în matrice orchestrală. Muzica lui Ravel (foarte cunoscută în lume datorită halucinantului „Bolero”), se inflitrează în intimitatea percepției prin acorduri rafinate, neașteptate, sensibile, restituite de aparatul orchestral al Filarmonicii „Mihail Jora” cu o profesionalitate ireproșabilă.
O mare înălțime spirituală a fost conferită „Concertului pentru violoncel și orchestră” al lui Edward Elgar, surprinzător prin suplețea armoniilor în mișcare, prin naturalețea rostirilor melodice și prin atmosfera poetică ce o impune. Celistul Cristian Florea i-a potențat valoarea prin dozări sonore de mare finețe, prin frazări abil construite, prin adânca simțire poetică și înflăcărat avânt al inspirației. Vraja ce a împrăștiat-o solistul s-a datorat unui răsfăț de aeriene sonorități, despletind armoniile luate parcă din gingășia unor feerii pline de farmec. E drept că și instrumentul îi este de înaltă calitate, ajutându-l pe solist să lumineze muzica cu o nesfârșită grație.
În finalul concertului ne-am reîntâlnit cu George Bizet, cunoscut publicului mai ales prin cele două „Arleziene”. „Simfonia I” a compozitorului a căpătat, sub bagheta dlui Doni, a altitudine neașteptat de înaltă, grație unor accente de rară gingășie și unor pure și delicate răsfrângeri ale nuanțărilor, mai ales în secțiunea II-a, în care oboiul lui Emil Stancu i-a dat o minunată luminozitate și melodicitate. Secvențele III și IV au deschis ușa bucuriei exultante prin ritmica avântată, sprințară, cu oscilații terminale atât de cuceritoare.
Aș mai menționa că dlui Valentin Doni i s-a conferit, pentru activitatea muzicală, titlul de „Cavaler al Ordinului Arte și Litere”. NU, nu de către români, ci de către Guvernul Franței.
Lasă un răspuns