Valori de patrimoniu

Memoria documentelor

• de ce vînau imperialii din jurul nostru arhivele României? (1)

Românii și-au cîștigat un prestigiu binemeritat între popoarele lumii. Harnici, pricepuți și cu spirit de inițiativă, au creat valori materiale și spirituale deosebite, care le-au oferit posibilitatea de a rezista în fața tuturor încercărilor pe care furtunile istoriei le-au scos în calea locuitorilor de pe această adevărată „placă turnantă între Est și Vest”. Astfel, de mii de ani viețuiesc neîntrerupt pe aceeași vatră strămoșească, în „Țara dintre Ape” – după cum i se mai spune României de către mulți dintre străini. Nenumărate năvăliri dinspre Asia, invaziile temporare din alte direcții, desele jafuri din preajma hotarelor ș.a. nu au reușit să clintească poporul nostru de pe aceleași meleaguri în care au trăit și generațiile anterioare.
în unele momente ale existenței (din secolele mileniului al II-lea), dînd dovadă de toleranță exagerată și de naivitate în relațiile cu vecinii care au înconjurat lumea așezărilor noastre – adică cele trei imperii binecunoscute, anexioniste (otoman, austro-ungar și țarist rus), românii au avut parte, adeseori, de tulburarea liniștii chiar la ei acasă; de războaie, de ocupații străine temporare, de jafuri, distrugeri, decimări de populație locală și alte „necazuri și neîmpliniri”. Tocmai prezența nebenefică a unor astfel de vecini în jurul hotarelor noastre reprezintă cauza principală a risipirii „în cele patru vînturi” a unor valori inestimabile românești, fie prin „activarea unor cozi de topor”, din umbră, bine dirijate din exterior, fie prin nepriceperea unor politicieni aflați, în momentele respective, în fruntea statului nostru și care în unele împrejurări dificile au fost total depășiți și nu au știut să le gestioneze. Așa se explică prezența de arhive și tezaure incontestabile românești, ajunse, în etape diferite, în proprietatea unor străini sau în muzee dinafara granițelor României. Documentele indică diverse căi, variate, de scoatere de pe teritoriul strămoșesc, în împrejurări care le-au fost favorabile neprietenilor, cum ar fi: confiscarea (forma cea mai des folosită), „prin depunere și încredințare” (era să menționăm, cu ironie – „pentru bună păstrare”), jafuri (îndeosebi în timpul unor ocupații temporare ale „spațiului românesc”), precum și prin folosirea altor căi „neortodoxe”, cum se mai spune – în mod justificat. Cine ar fi crezut un asemenea adevăr reliefat de arhivele istorice?! înregistrăm cu îngrijorare o constatare regretabilă în privința imperialilor (sau a ceea ce mai există din cadrul acestora), ca vecini. Se poate afirma, cu certitudine, despre unii vecini că fără să manifeste vreo umbră de remușcare, au luat în stăpînire sau tergiversează predarea acestor valori inestimabile care aparțin României, chiar și în cazul în care apar menționate în tratate internaționale, după cum vor dovedi exemplificările desprinse din documente.
Și din nou întrebarea: de ce vînau imperialii din jurul nostru arhivele românești?
întotdeauna arhivele au fost o sursă de informații prețioase despre zona la care se refereau din toate punctele de vedere: politic, economic, cultural, religios. Sînt binecunoscute cazurile de cărți, tipărituri, hărți, volume de cult religios ș.a. (ferecate – sau nu – în aur și argint) și răscumpărările „cu adevărate averi” din mîinile jefuitorilor (așa cum este cazul, între altele, cu manuscrisul unui răzeș, locuitor destul de înstărit, prin 1680, sau cu Evanghelia de la Tg. Neamț, răscumpărată de vreo trei ori din „proprietatea” unor hoți tătari, prin 1682). Este impresionant numărul tipăriturilor din bisericile ortodoxe, în care se menționează sumele „pentru răscumpărare” plătite de unii credincioși români, unor jefuitori (turci, tătari, cazaci sau de alte naționalități) pentru care „devenise un adevărat sport furtul de valori inestimabile din spațiul românesc și pentru care cereau apoi sume însemnate drept răscumpărare”. Dar cu celelalte obiecte de aur, sau argint, care nu aveau legătură directă cu tipăriturile religioase ortodoxe, cunoaște vreun cercetător cazuri de răscumpărări sau de retrocedări?! Crucifixe, pocale pentru împărtășanie, rame de icoane, lingurițe pentru cult religios, icoane străvechi, bijuterii, colecții de monede antice din cetățile daco-getice și tot ce a fost obiect de valoare deosebită, confecționate din aur și argint, au dispărut pentru totdeauna, odată cu hoardele de invadatori și jefuitori vremelnici. în plin secol XXI avem treburi mai importante și mai folositoare (oare?!) decît să întocmim „pomelnice” interminabile cu furturi de tot felul semnalate în toată țara, mai ales în ultima jumătate de mileniu, pentru că nu ne-ar folosi (?!) la nimic! Cel mult ne întrebăm, consternați de o asemenea atitudine: cum a ajuns pînă și originalul sabiei lui Ștefan cel Mare și Sfînt prin muzeele din Istambul?!
în episoadele viitoare sperăm – în limitele admise de legile statului nostru -, să ne referim la tezaurele incontestabile românești cunoscute și intrate în inventarele unor muzee din cunoscute centre de cultură europeană (Viena, Paris ș.a.), pretențiile actualilor proprietari fiind exagerate în privința retrocedării, dar și despre tezaurul depus de România, în anul 1917, la Kremlin – Moscova „spre păstrare” și din care s-au întors doar niște „firimituri” (după aprecierile unanime ale presei noastre, în anii 1935 și 1956). (prof. Ion Tudor-TROTUȘEANU)fie prin nepriceperea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!