VALORI DE PATRIMONIU

Secretele din arhive

• Memoria documentelor (7)

• valori inestimabile, incontestabil din zona carpato-danubiano-pontică, precum și tezaurul istoric al unei arhive românești (dintre anii 1109 – 1872) „rătăcite la vecinii din vest” în urma unei ocupări samavolnice, parțială, a spațiului românesc de către imperiul austro-ungar în anul 1867. (întregul inventar” menționat în acest episod nu a fost recuperat de statul nostru).

Dispariții „la vedere”

încorsetarea spațiului carpato-danubiano-pontic de către cele trei imperii (otoman, austro-ungar și ruso-țarist) în ultima jumătate a mileniului al II-lea constituie principala cauză a dispariției unor arhive și tezaure românești. Imperiile aveau obiective care, firesc, coincideau: deznaționalizarea românilor, torpilarea unității populației locale majoritare, exploatarea economică și anexiuni teritoriale din această zonă. (Rod al unei asemenea preocupări imperiale este rămînerea în afara granițelor țării, pînă în zilele noastre, a unor provincii vechi vetre de pămînt strămoșesc, cum sînt Bucovina de Nord, Cadrilaterul, Insula Șerpilor și Basarabia).
Fiecare „dispariție” de arhivă sau tezaur din spațiul românesc presupunea, cu argumente, un ziar din acei ani, era „orchestrată” atît din interior , cît și – mai ales – din exterior. (Vorba ceea, „cozi de topor” au existat berechet în rîndul populațiilor balcanice). Prin 1867, după cum am mai afirmat, imperiul austro-ungar, spre exemplu, ocupă samavolnic Transilvania, cu urmări nebenefice românilor pînă în zilele noastre (așa cum se întîmplă întotdeauna în astfel de cazuri). Conjunctura internațională favorabilă și ocuparea Transilvaniei ușurează, pentru invadatori, confiscarea – la 1875, a „Tezaurului istoric al unei arhive românești” (1109 -1872). Documentele confiscate au fost anexate (cu ce scop?) Arhivelor Naționale Maghiare. Obligativitatea predării acestei arhive românești este menționată și într-un tratat internațional. Cu toate acestea, se tergiversează nejustificat retrocedarea acesteia. De ce?
Țara vecină, membră – ca și România, a Uniunii Europene, își forma în anii menționați Arhivele Naționale, dar nu înțelegem „grija specială” pentru arhiva aparținînd „spațiului românesc”. însăși menționarea arhivei în Tratatul internațional, spre a fi retrocedată proprietarului de drept, adică României, ne justifică acest punct de vedere. Condițiile și contextul relațiilor internaționale, acum, într-o „uniune de patrii suverane, prietene și cu relații în toate domeniile de cooperare” sînt totuși diferite, cu totul altele decît în deceniile secolului al XIX-lea.
Imperialii – documentele o dovedesc, imediat după 1 ianuarie 1868 au organizat un sistem unitar de „pieptănare a teritoriului invadat”, cu „obiective finale” bine precizate. O dovedesc pe deplin „rezultatele” – menționate cu timiditate de presa noastră între cele două războaie mondiale. Pe lîngă arhiva menționată, cu o valoare istorică incontestabilă îndeosebi pentru români, semnalăm, fără alte comentarii de prisos, preluarea din spațiul românesc (Banat, Crișana și Maramureș), cu acel prilej (adică al invaziei): icoane străvechi și alte articole muzeale de o valoare inestimabilă (din preistorie, altele din timpul imperiului roman, pe cînd Dacia și daco-geții, strămoșii noștrii, făceau parte din această unitate teritorială), colecții medievale și moderne de interes istoric, științific, precum și de artă românească (brățări, potire, cruci, bijuterii din aur și argint din sec. VII-VIII); colecții de arme (buzdugane, pistoale, coifuri, săbii, arbalete, pumnale ș.a.); broderii, covoare, lăzi ale breslelor; colecții de olărie; colecții de fotografii, planuri, stampe, descrieri și măsurători de monumente istorice românești; tablouri ale unor pictori transilvăneni etc. etc. Multe dintre aceste valori menționate în presa dintre cele două războaie mondiale, sechestrate din spațiul românesc după 1 ianuarie 1868, le-am regăsit și în prețiosul inventar întocmit de domnul Vasile Lechințan mai aproape de zilele noastre, specialistul realizînd un adevărat tablou de ansamblu al acestor „comori istorice și de artă românească deținute de Ungaria” (Românul, martie 1996). (Va urma). (prof. Ioan Tudor – TROTUȘANU)recuperat de statul nostru).

Dispariții „la vedere”

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!