încălzirea vremii atrage pensionarii băcăuani pe litoral
Vara ce se apropie cu pași mari și pe plaiurile noastre pare să facă din stațiunile de odihnă și tratament de pe malul mării un veritabil punct de atracție pentru pensionarii din zonă. „Deși unele persoane merg acolo și iarna, anotimpul fierbinte determină de obicei tendința către litoral a asiguraților noștri”, a confirmat directorul interimar al Casei Județene de Pensii (CJP), Marina Arva. Pentru vîrstnicii interesați să petreacă două săptămîni la mare contra unei sume de 50 pînă la 65 la sută din pensie, CNPAS asigură chiar de luna viitoare bilete pentru Techirghiol, Mangalia, Eforie-Nord și Saturn. „în ce privește biletele de tratament pentru mai, de la centru ni s-au pus la dispoziție 1310 bucăți, împărțite pe două serii, cu plecarea pe 12 și 31. La ora actuală, locațiile pentru care se găsesc cele mai multe bilete sînt Felix și Herculane, Bălțătești, Covasna și Amara”, a mai precizat reprezentanta CJP. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.