Varietăți critice

Două note

Constantin CĂLIN

* Una din dificultățile românului de azi, adesea nebăgat în seamă, e aceea de a disocia ferm între competențele sale și cele ale altora, și chiar între grijile sale și cele ale altora. într-un climat de confuzie, cu permanente variațiuni, toți se amestecă în toate: au „opinii”, dau sfaturi, critică. Sînt analiști, experți, consilieri voluntari, antrenori etc. Văd telescopic, dar nu disting prea bine ce se întîmplă în imediata apropiere! Această epidemie de multilateralitate, care nu ocolește pe nimeni, de la țăran la academician, a ajuns să pară o stare naturală. Desigur, m-a molipsit și pe mine, fapt care-mi permite s-o descriu, ca într-o anamneză, printr-un singur exemplu. Acesta privește relația cu politica. Nu fac politică militantă, dar, din păcate, nu închid ochii și nu-mi astup urechile cînd vine vorba de certurile dintre partide sau dintre anumiți politicieni. Totuși, cînd scriu, „nu mă amestec în tărîțe”, vizez idei și atitudini: mă abțin să citez, dacă nu-i inevitabil, nume („glorii de stradă” sau de restaurant); ori de cîte ori am făcut-o, am simțit după aceea un fel de jenă. „Nomina odiosa” și „nomina stultorum”! De ce să-mi încarc textele pomenindu-i pe unii care, aproape cert, mîine nu vor însemna nimic? Ce va zice eventualul cititor de peste ani, în ipoteza că ele îl vor interesa prin ceva? Ciudățenia cea mare (pe care mă îndoiesc că o va descoperi ușor) e că pasiunea pentru politică, atîta cîtă e, nu-mi vine din atașament, ci din ostilitate: ostilitatea față de o parte din cei care o ilsutrează. Firesc era ca lucrurile să stea invers. Dar ostilitatea nu-i un sentiment productiv: te obligă la reducții și te radicalizează. Conștient de această situație, am ajuns (și ca mine vor fi fiind, probabil, numeroși) să-mi reproșez timpul pierdut cu chestiunile și dandanalele unor inși de care am zeci de motive să mă simt înstrăinat. E necesar – mă întreb – ca musai să știu dacă rezistă Cutare, dacă revine Celălalt, dacă X pactizează cu Y sau pe unde va scoate cămașa Z etc.? Să conspectez tacticile unor facțiuni? Să înghit grămezi de platitudini sau de inepții pînă dau de o replică inteligentă? Categoric, nu! Dimpotrivă, cu cît aflu mai multe despre intrigi, scandaluri, șicane, cabale, demisii, „migrații” etc., interesul meu față de politică se transformă în dezamăgire și dezgust. „Politica”, la noi, e deja un cuvînt adulterat, un pseudonim al unor egoisme și al unor complicități dubioase. O îndeletnicire lucrativă și, în foarte multe cazuri, imorală, pentru șmecheri, demagogi și oportuniști. Un mijloc de a domina publicul prin propagarea de teze neliniștitoare, nu prin crearea de solidarități. Mai mult ca oricînd, politica e „arta de a-i înșela pe oameni”, de a-l sfida pe „stupid people”. O, ce i-aș mai întoarce spatele și m-aș dedica „grădinii”! Mă leagă însă de ea – cum am spus – aversiunea!

* „Ce memorie i-ar trebui omului ca să rețină măcar a suta parte din numărul acelora care într-adevăr au binemeritat de la omenire!”, nota undeva N.D. Cocea. Dar există, oare, o strădanie în acest sens? Sînt convins că majoritatea dintre contemporanii săi știau de Zdrelea, Mărunțelu, Ion Pipa, Terente, Coroi, mari bandiți de la începutul secolului XX și din epoca interbelică și nu de dr. Gheorghe Marinescu, G. Ibrăileanu, Constantin Stere, E. Lovinescu, Luchian, Palady, Paciurea, Dimitrie Pompeiu etc. Azi și mai mult, cei care ar trebui să rămînă la periferia interesului ocupă centrul acesteia. Memoria noastră e invadată de sute, de mii de nume de „personulități”. Mai e loc în ea și pentru cei ce ar „binemerita” să-i reținem? Uneori am impresia că am cedat cu totul derizoriului: îi știm pe cei despre care se vorbește și nu despre cei care ar merita să se vorbească. „Bosul de la Ligă” (e inutil să-i dau numele), un tip grosier, care debordează de vulgaritate, de pildă, e, inclusiv în lumea intelectuală, mai cunoscut decît președintele Academiei, d-l Ionel Haiduc, conducătorii unor cluburi de fotbal decît al rectorilor marilor universități, cel al „vedetelor” de televiziune decît al actorilor eminenți din teatrele naționale, cel al reporterilor unor tabloide decît al romancierilor sau al eseiștilor etc. Mass-media a perturbat grav receptarea valorilor, lucru care se vede în toate domeniile. Astfel, în loc de „meritocrație” s-a obținut o „selecție inversă”. Prezentul (cu senzaționalul și divertismentul) a confiscat aproape exclusiv atenția, în defavoarea trecutului, unde se află marile modele. Obișnuiți cu imitatorii, am uitat adevărata măsură a oamenilor de seamă. Aplaudăm niște aurolaci lipsiți de talent, niște măști rîzînde sau de o afectată seriozitate, dincolo de care fie e un pustiu de gînduri, fie un ghem de idei fixe. Se pare că fără histrionism și vulgaritate nimic nu mai prinde!ez idei și atitudini: mă abțin să citez

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!