Varietăți critice

Administrator

Un ecou

Constantin CĂLIN

„Cotidianul” (o spun pentru cei ce nu știu și mă îndoiesc că știu foarte mulți) e unul din ziarele îndreptățite să se pronunțe în chestiuni culturale. A fost și, în parte, a rămas o publicație pentru intelectuali. Nu pot să nu amintesc de vechile sale suplimente „Litere, Arte, Idei”, „Alfa și Omega” sau de „tabletele de scriitori”. Deși, în cuprinsul său, au apărut și articole de o frapantă inegalitate (cînd umorale, stridente, cînd apatice), ziarul fondat de Ion Rațiu s-a distins aproape tot timpul prin ținută și prin ton. în momentele cele mai bune a și fost considerat un fel de paradigmă pentru presa noastră de tranziție: „ziar echilibrat, occidental” etc., care totuși nu excludea anumite îmbunătățiri. Seria lui actuală se remarcă printr-un plus de concentrare și de vigoare. E coerent, tranșant, percutant. Abordează teme, idei și subiecte neconvenționale, într-o manieră agresivă, pe care aș numi-o ultraavangardistă. Adică mai severă și mai intolerantă decît cea în care avangardiștii interbelici îi combăteau, să zic, pe „gospodarii” de la „Viața Românească”. Un avangardism cu altoiuri de proletcultism, însă, și care e, uneori, pe cît de inadecvat, pe atît de iritant. De ce „inadecvat”? în primul rînd, pentru că-i tardiv: nu puțin, ci cu doi sau chiar trei lustri. Dezbaterea despre „cărțile malefice”, de pildă, ar fi prins, probabil, în climatul de la începutul anilor ’90, iar cea recentă despre „generația expirată” (o încercare de a introduce, pe altă ușă, așa-numita „lustrație”) după lansarea „Proclamației de la Timișoara”. Acum e o stare de spirit care le respinge ca pe niște hărțuieli inutile, venite de la adversari fără chip, din umbră. Versiuni ale eternei „dosariade”. Am urmărit felul în care ultima a fost primită. Cu o excepție, dezavuare și repudiere pe toată linia: „o tîmpenie”, „o mare prostie”, „o vînzoleală «democratică»”, „o acțiune jignitoare”, „o nouă sămînță de vrajbă”, „o incitare la asasinat moral”, „un război contra oamenilor în vîrstă”. Retorsiunile sînt (cum altfel?) pe măsura ofensei, una resimțită și de cei care nu figurează pe lista ziarului. Evident, eroarea celor care au inițiat această dezbatere provine din ușurătatea cu care au recurs la termenul de”generație”. Generația nu-i legiune, lot, detașament, grup, brigadă. Cei care o alcătuiesc au destule puncte comune, totuși ea nu-i ceva uniform și omogen. Cine a reflectat cît de cît la periodizări știe că membrii săi nu se nasc și nu mor la aceleași date, că puterea lor de muncă și de creație nu se consumă în mod egal, că unul dă tonul pînă la 25 de ani, altul pînă la 40, iar altul mult mai tîrziu. Lucrurile se petrec ca în natură, unde avem ghiocei și dumitrițe, cireși și struguri, ridichi și hrean etc. Redactorii „Cotidianului” care s-au ocupat de această temă au, după mine, o imaginație violentă, care îi privează de înțelegerea a numeroase nuanțe. Or, fără sublinierea excepțiilor și a nuanțelor nu poți convinge.
N-au însă, oare, nici un fel de dreptate și discuția pe care o propun trebuie refuzată? Eu nu cred asta. Admit că „expirat” (ale cărui sinonime sînt: „agonie”,”dispariție”, „stingere”, „moarte” etc.) e, aplicat la oameni, un cuvînt dur. Evocă un diagnostic de deces dat cu anticipație sau cu o condamnare definitivă. Dar, în regim de polemică, prin comparație cu „hoit”, „cadavru”, „strigoi”, întrebuințate nu o dată, poate fi considerat elegant sau, măcar, „tehnic”. Și, pe cît de greșit e să-l lipești unora și altora de-a valma, tot pe atît de greșit e și să negi existența fenomenului pe care îl încriminează. „Expirarea” e o realitate (tristă, dramatică), dar care nu are întotdeauna legătură cu vîrsta. Avem, vai, și tineri „expirați”, din cauza unei dotări deficitare sau a educației profesionale proaste. Fatalmente, cînd ți-ai epuizat resursele, cînd îți calci pe urme ca un rătăcit în deșert, cînd nimeni nu-ți mai caută „mesajul”, ești „expirat”. Ce altceva sînt stagnarea, repetările, inerțiile, banalitatea, inconsistența, autoplagierile, mimetismul și oportunismul decît dovezi de „expirare”? Cine se apără cu titlurile, cine se perpetuează grație funcțiilor, cine ține mereu aceleași lecții sau exhibă aceleași nemulțumiri e, cert, un „expirat”. Sînt – de ce ne-am preface că nu vedem? – destui inși care supraviețuiesc artificial. „Mîncători zadarnici de bucate”… alese. Nu mai lungesc vorba: în orice abuz e un miros de expirare, vetust. însă problema aceasta e pentru nasurile exersate, nu pentru moftangii. Expirarea trebuie mai întîi constatată și, după probe, de la caz la caz, declarată. Nu poți acuza numai după fantomele unor mirosuri, după impresii vagi sau superstitții. Or, în absența precauțiilor, prin generalizare, la ce s-a ajuns? La o dublă exagerare: pe de o parte, la stigmatizări nedrepte; pe de alta, la proteste și pseudodemonstrații ale unor „expirați” că sînt vii, verzi și putincioși. „Cotidianul” a lansat „porecla” fără a bănui că ea s-ar putea transforma (ca atîtea altele) în „renume”. uneori, pe cît de inadecvat, pe atît de i

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.