Varietăți critice

Complement la niște discursuri aniversare

Constantin CĂLIN

La vernisajul recentei expoziții a d-lui Ilie Boca s-a făcut risipă de apelativul „maestru”, fără ca toți cei/cele care au vorbit să arate că li-i clar conțintul lui. „Maestru” e un cuvînt greu de mînuit; e nevoie de un anume stil pentru a reuși. în gura unora el sună plin, firesc; în a altora – calp, convențional. Intonația și frecvența contează: îl folosești ca în ședințe, l-ai demonetizat. în ocazia respectivă, s-a produs și o altă greșeală: „maestru” a fost pus prea mult – mi s-a părut – în legătură cu vîrsta celui omagiat – 70 de ani. D-l Ilie Boca binemerita acest titlu și la 60 și la 50 de ani: era și-atunci „maestru”! Desigur, nu-i rău să amintești, o dată – de două ori, cu politețe, ce e, pentru a-l situa unde trebuie în ochii publicului, dar s-o faci în mod repetat, insistent, e inabil și chiar nedelicat. Excesul de adresări protocolare dă un statut fictiv celui aniversat și-l înstrăinează de restul lumii. Așa ceva trebuie evitat. După mine, la d-l Ilie Boca, starea (calitatea) de „maestru” e de ordinul evidenței, căci (și-i de mirare că nu s-a observat) ea a devenit fizionomică, adică se vede pe chipul și se deduce din gesturile lui. Pictorul are o față sobră, dar suficient de expresivă. Nota sa dominantă e seninătatea, care evocă ordine interioară și stăpînire de sine. Dacă aș fi portretist, l-aș înfățișa stînd într-un fotoliu, cu bustul lipit de spetează și privind departe. De regulă, atitudinea sa e cea de om echilibrat, „clasic”, cu convingeri puternice, categoric în aprobări și în negații; un tip conștient de condiția sa; un artist dublat de un gînditor. Oricît de sugestiv, portretul meu n-ar putea să ilustreze integral ideea de „maestru”. L-aș completa cu una sau două relatări despre mîini. Cine a stat în preajma d-lui Ilie Boca a remarcat, fără îndoială, că ele nu se odihnesc niciodată: prefiră și modelează continuu o materie invizibilă – uneori parcă ar desena, alteori parcă ar ajusta și ar potrivi părțile unor obiecte. Cert, maestrul are un excepțional simț cromatic și combinator, atingînd adesea virtuozitatea. Are, de asemenea, în grad înalt, știința apropierii și separării lucrurilor; găește ușor unitatea în varietate. Expozițiile sale și cele la organizarea cărora a pus umărul au avut, de fiecare dată, coerență și cursivitate. Pornind de la acest aspect, sînt tentat să afirm că, dacă s-ar ocupa cu literatura, d-l Ilie Boca s-ar dovedi și un editor foarte bun. Dar ce zic eu „dacă s-ar ocupa”; el face, în felul său, literatură. „Scrie”! Fiecare din „semnele” sale e, dacă nu o schiță – un fragment, un pretext, o pagină de jurnal. „Polipticele” sînt niște volume deschise, care incită la interpretări dintre cele mai diverse. în timp ce alții narează lung pe pînză și, nu o dată, naiv, el „consemnează”, „înregistrează”, simplifică: e succint și esențializat, hieratic și explicit, autentic și apocrif, primitiv și rafinat, localizabil și ubicuu, general etc., iar acest fapt îi subliniază originalitatea și modernitatea. în cazul său, – ca să revin la tema discuției -, atributul de „maestru” certifică o sumă de însușiri eminente: talent, hărnicie, cultură plastică, voință de înnoire și experiment, consecvență, meșteșug, vocație pedagogică. Datorită lor, d-l Ilie Boca se menține sus de aproape patru decenii. Judecată sumar, cariera sa a fost un șir de succese, în special de critică. A plăcut și pictorul, a plăcut și omul, care e interesant nu numai în convorbirile de atelier, dar și în cele pe varii subiecte: istorice, etnografice, contemporane, – în afară de cele politice. O autoritate în breaslă, nu numai în cea locală, d-l Ilie Boca a rămas mereu egal cu sine: un om de elită ce se comportă democratic. Laudele, premiile, creșterile cotei și, implicit, ale achizițiilor, nu l-au denaturat. Asta nu înseamnă, însă, că e de acord cu tot ce se întîmplă în jur, că nu reacționează în nici un fel la confuzia valorilor. O face, ba încă destul de tăios, păstrînd ținuta de maestru: prezențele sau absențele lui de la anumite vernisaje sînt, în acest sens, elocvente. Dispus să încurajeze pe cei tineri și să-i ajute pe cei ajunși la maturitate, e generos numai în limitele anumitor criterii. Nu cred că a tolerat vreodată amatorismul deghizat în profesionism, mediocritatea, neglijența, lipsa de gust ori că a aplaudat prosperitatea obținută cu „pictura alimentară”, neguțătorească. Are de aceea și adversități, însă cîteva mormăieli nu-i pot afecta imaginea de ins care nu ezită cînd e vorba să ajute și să învețe. în fine, o ultimă trăsătură: d-l Ilie Boca e maestrul cel mai puțin vanitos și arogant din cîți cunosc, fără excentricități, cu o viață normală, gospodărească aș zice, dedicată muncii. Și mai simplu: un artist mare și un mare muncitor!aniversat și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!