Din „Cartea exemplelor” (2)
Constantin CĂLIN
* Un împrumut oneros
„Gazetele vorbesc despre o mărturisire făcută de d-l Brătianu în acte diplomatice, cu privire la mijloacele prin cari România și-a asigurat indulgența iunkerilor prusaci la 1878, pentru a lăsa nerezolvită chestia evreiască.
Calea ferată cu pricina a fost răscumpărată cu 51.535.640 lei (referire la ceea ce s-a numit „Afacerea Strussberg” – n.m.). Nu știm cît făcea în realitate. Știm însă că statul Român plătește pentru amortizarea acestei sume cîte 3.865.173 lei pe an, socotiți ca să achite datoria în 90 de ani începînd de la 1871, adică la 1960, cu 7,5% dobîndă pe an.
Statul nu și-a rezervat dreptul de a achita această sumă mai devreme.
Astfel la 1916, după ce plătisem anuități în sumă de 177.797.980 lei, nu achitasem din datorie decît 2.073.762 lei, iar cînd datoria va fi achitată, la 1960 (bine că nu s-a întîmplat așa – n.m.), vom fi plătit pentru cele 51 milioane, 347.865.630 lei”. („Curentul nou”, 1, nr. 1, 1 februarie 1920, p.11).
Cimitirul eroilor
„Am făcut un plan pentru cinstirea acestor gropi năruite de vreme și uitate în buruian! Am fost prin Franța și Germania și am văzut cîtă atenție dau străinii cimitirelor și martirilor lor. Așa ar trebui să se facă și la noi la Bacău, unde au fost luptele decisive în marele nostru război. Să punem fiecăruia la cap o cruce de granit; să le săpăm numele adînc; să împărțim mormintele în grupe de cîte opt, așa cum erau trimiși să lupte și să moară. în fundul cimitirului să se ridice o tîmplă, împodobită cu plăci de marmoră cu slove de aur latine. Candela să nu se mai stingă niciodată acolo. Un steag să se înalțe mereu spre ceruri. în fața tîmplei să se construiască o terasă, împrejmuită cu amfore, din care să se înalțe – la zile mari – fumul și mirosul de tămîie, odată cu cîntările de prohod. în cele patru colțuri ale terasei să se împlînte cîte un tun, cu gîtlejul căscat spre cele patru hotare ale țării întregite, tunuri din cele cucerite de mine și copiii mei ce-au murit fulgerați de glonț ori sfîrtecați de clănțănitul mitralierelor…” (Colonelul Mihail Văgăonescu către profesorul Const. Struzu. Vezi articolul acestuia „Dar mormintele eroilor?”, în „Moldova”, 2, nr, 56, 5 iunie 1938, p. 1).
„Vedenii” de ieri
„Ploi mari și pline de mînie s-au abătut asupra țării și îndeosebi la Bacău. E aceeași răzbunare a codrului ruinat și nimicit de barda vicleană.
Ca un simbol al dezastrului ce ne urmărește a fost că însăși biserica voievodală de la Borzești a fost împresurată de vîrtejuri și trăsnete ucigătoare.
E poate blestemul lui Ștefan cel Mare, trimis din groapa lui de la Putna, spre noi cei de la Bacău, care am lăsat pădurea străbună să fie ucisă și mutilată de toți veneticii și dușmanii de odinioară (aluzie la tăierile masive făcute de Societatea «Valea Trotușului», fostă «P&C. Goetz», așadar condusă de germani – n.m.)…
E poate chemarea cea din urmă a codrilor ce ne-au rămas, care se năruie în geamăt și blestem.
E semnul vedeniilor de mai tîrziu, a unei țări oropsite de veneticul hrăpăreț: țară fără pădure și livadă aducătoare de ploi; fără iarbă, fără pîine și apă. O țară uscată cu pămînt sterp, nisipos, cu guri căscate…” (Ștefan Mohor, „Săptămîna”, în „Moldova”, 2, nr. 58, 19 iunie 1938, p. 1).
Clasament
„Cine nu recunoaște de exemplu la români deosebirile în ceea ce privește inteligența? Cei mai inteligenți sînt macedonii, iar în al doilea rînd vin moldovenii, al treilea muntenii și al patrulea ardelenii”. (N. Leon, „Note și amintiri”, 1931, p. 17).
Miopi și surzi
„Publicul manifestă o curiozitate din ce în ce mai avidă pentru întîmplările diverse și o indiferență proporțională față de evenimentele cosmice. Un cec falsificat ori înjunghierea unui soț pasionează mai mult decît știrile despre diferendele între națiuni. Dacă am auzi că Asia a declarat război Africii, ori Polul Nord Polului Sud, am rămîne complet nepăsători”. (G. Călinescu, „Faptul divers”, în „Gîlceava înțeleptului cu lumea”, 2, p. 409).ari România și-a asigurat indulgența iunkerilo
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.