VARIETĂȚI CRITICE

Din „Cartea exemplelor” (3)

Constantin CĂLIN

Trîntorii

„Sînt oameni care nu fac nimic toată viața lor. Paraziți și îndrăciți în care nu găsești nimic bun, nimic sfînt. Și cu toate acestea oamenii aceștia trăiesc mai bine ca țăranii arși de dogoarea soarelui, care trag toată ziua la sapă ori la coasă. Țigara dintre dinții lor afumați prețuiește mai mult ca o pîine, pe care, de multe ori, necăjitul nici nu are cu ce s-o cumpere.
De unde iau bani oamenii aceștia? Prin ce mister casa le (e) întotdeauna îndestulată, copiii lor hrăniți, iar madamele lor au loc de frunte în regiunile climaterice și scăldătorile vindecătoare de boli?
Oameni de felul acesta au fost de cînd lumea.
Sfîntul Apostol Pavel, vorbind despre acești trîndavi, scrie: «Cine nu muncește, să nu mănînce!». Un sinod ținut în cetatea Carthagena prin sec. III d. Hr. a afurisit și blestemat pe acești netrebnici care stăteau degeaba prin localuri, jucînd table și zaruri. Istoria dă interesante date asupra lor, cunoscuți pe vremea aceea sub numele de «alaetoribus».
Cel mai frumos și mai practic mijloc de stîrpire a unor asemenea răi ni-l dă Friedrich II al Prusiei. Acesta, purtînd întotdeauna cu sine un toiag, cînd vedea, într-un local sau pe stradă, oameni stînd degeaba, fără să-i întrebe ceva, fără nici o explicație, începea să-i ciomăgească și să le înmoaie oasele. Ajunsese pe vremea aceea că nimeni nu stătea degeaba în Germania, căci regele Friedrich îi urmărea și-i arunca în închisori, punîndu-i la cele mai grele cazne.
Oamenii aceștia sînt dușmanii Țării noastre. Ei nu folosesc la nimic; ba dimpotrivă: otrăvesc sufletul celui ce muncește, a (1) elementului pe care se sprijină România de mîine”. (Const. Sturzu, „Trîndăvie, speculă, sărăcie”, în „Moldova”, 2, nr. 64, 31 iulie 1938, p. 1).

Logodnă contra morții

„Ca să înceteze mortalitatea atît de frecventă în rîndurile tinerimii evreiești, rabinul local a organizat o căsătorie în cimitirul local. După unele superstiții, în urma unei asemenea procesiuni, moartea se mai duce și prin alte meleaguri.
La Bacău s-a mai făcut o asemenea celebrare de căsătorie în anul 1878, cînd populația era secerată de holeră, după care fapt, spun bătrînii, molima a încetat”. (xxx, „O logodnă în cimitirul evreiesc”, în „Moldova”, 2, nr. 52, 8 mai 1938, p. 4).

Contemporanii

„Să nu putem oare într-adevăr adora și înțelege pe contemporani? Mari și mici s-avem cu toții soarta lui Accolti? N-ați auzit de Bernard Accolti? Puteți s-o mărturisiți fără rușine. N-am auzit nici eu de dînsul. Cu toate astea, Accolti a fost un poet italian care trăia pe la 1500. Pietro Atretino ne povestește că era adorat de contemporani și că de cîte ori dădea sfoară-n lume c-o să-și citească versurile, negustorii trăgeau obloanele la prăvălii, cetățenii își luminau locuințele, gărzi de soldați erau puse în preajma casei poetului și orașul întreg alerga să-l asculte. Care poet, în zilele noastre, s-ar putea mîndri cu o glorie la fel? Dacă vreun om pe lume a cunoscut beția și fumurile gloriei, acela a fost, fără îndoială, Bernard Accolti. Și iată ce s-a ales din faima lui: cîteva rînduri semnate de un scriitor libertin și care, citite cu perspectiva veacurilor în spate, au aerul unei necruțătoare ironii”. (N. D. Cocea, „Jurnal”, 1970, p. 201 – 202).

Replică Țînțărenilor de odinioară

„Să cercetăm cu toții existența noastră, s-o cercetăm și pe a altora: nu-i oare lucru vădit, că la marea majoritate a țăranilor, a lucrătorilor, a tuturor oamenilor care duc o viață sănătoasă, activă, care nu mănîncă în fiece zi pînă la ghiftuire și nu-și petrec douăsprezece ceasuri în pat, iubirea nu-i decît ceva trecător, cum zice Carlyle? Partea ei nu-i foarte restrînsă? Că iubirea e totul pentru leneși, fie. Aceasta o știm, deoarece pentru ei se fac jurnale și cărți (azi și filme – n.m.) menite să-i ațîțe. Dar cît de aspră li-i pedeapsa! La vîrsta cînd aceste plăceri le sînt refuzate, pentru ei viața se decolorează și-și pierde orice interes: ei înfățișează priveliștea caraghioasă și respingătoare a unor desfrînați neputincioși. Ce afirmație neroadă, să declari că pentru bătrîni nu-i altă ocupație decît aceea de a-și petrece timpul cu imaginile senzuale! Nu-i de sute de ori mai bine, cum făcea Cicerone, să te feliciți c-ai scăpat de robia pasiunilor și să te închini politicei, literaturii, artelor, științei, filozofiei?” (Jules Payot, „Dușmanii ce avem de combătut: sentimentalitatea tulbure și senzualitatea”, în „Educația voinții”, 1921, p. 194). hrăniți, iar madamele lor au loc de frunte în regiunile climaterice și scăldă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!