Varietăți critice

Rețeta „conservării”

Nu m-am gîndit, pînă în urmă cu cîteva luni, la vîrsta sa. Te gîndești la vîrsta cuiva cînd apar anumite semne (de boală, de bătrînețe) sau anumite evoluții profesionale de natură să surprindă. Or, Theodor Codreanu, la care mă refer aci, nu s-a schimbat mai defel, deși a muncit mult, cu încordare, a publicat cărți, a obținut titluri și distincții. După fiecare eveniment s-a întors la starea sa de dinainte. E de departe unul dintre cei mai interesanți eminescologi, cu lucrări de referință, dar nu predă un curs universitar despre Eminescu. Doctor în filologie, n-a părăsit orașul Huși, în care locuiește de trei decenii, nici postul de profesor de liceu. Cert, face parte din numărul restrîns al celor ce-și știu drumul și-l urmează neabătut. Un drum de scriitor: romancier, autor de eseuri și maxime, critic literar. Personalitate demonstrativă, se implică integral în ceea ce face. Nici un rînd de-al său nu e scris la întîmplare, cu o mînă moale, lipsită de energie. Theodor Codreanu nu cunoaște îndoiala, care pe mine mă întoarce de zeci de ori la punctul de plecare. Orice frază de-a sa e nutrită de o convingere absolută. Criticul face rareori pași înapoi, și atunci pentru a se nuanța, nicidecum pentru a relativiza sau a se dezice. El e sigur pe instrumentarul său și foarte sistematic în aplicațiile sale. Are forța de a se continua atît sub aspectul ideilor, cît și sub acela al uneltelor. Ce s-a dovedit eficient o dată, e folosit și a doua, și a treia oară. Cărțile sale se nasc una din alta, se prelungesc una în alta, seamănă, fără a da însă senzația de repetiție. Alfa și Omega „discursului” său, lung de cîteva mii de pagini, e Eminescu. Ceilalți (Bacovia, Caragiale) alcătuiesc, în fapt, niște paranteze, ilustrează probleme comune de ontologie și stil. Animată de o mare voință de concentrare și coerență, cercetarea se situează, totdeauna, la nivelul similarităților și la cel al diferențelor.
Caracteristice pentru critica lui Theodor Codreanu sînt fermitatea și sinceritatea. în această privință, comportamentul său e aidoma celui al unui podgorean cinstit. Cum acela nu pune apă în vin, așa nici el nu-și diluează opiniile. Odată îmbrățișată o teză sau un punct de vedere, le duce pînă la capăt. Prețuiește prea mult adevărul ca să fie convențional, să cedeze din el pentru interese momentane și alianțe literare pasagere. Deși trăiește în provincie, n-are complexe de provincial. Spune fără rezerve, dar într-o manieră civilizată, ceea ce vrea să spună. Nu-i arogant și nici umil. Nu caută aprobarea cu orice preț a celor din centrele culturale mari. La o adică, polemica nu-i displace. A avut destule, mai mult sau mai puțin cordiale. Acceptat mai greu o vreme, are acum simpatii puternice în toată țara. în timp ce cărțile unor „capitaliști” sau ale unor universitari plini de importanță trec neobservate, ale sale sînt reeditate și provoacă numeroase comentarii. Aci și dincolo de Prut. E locul să remarc că există serioase afinități între el și basarabeni, pe care-i înțelege și-i comentează adecvat, nu izolîndu-i, ci așezîndu-i pe coordonatele românești eterne. Așa procedează, de pildă, în „Duminica Mare a lui Grigore Vieru” (Ed. Litera Internațional, București-Chișinău, 2004), prima monografie scrisă de un critic din România despre autorul „Rădăcinii de foc”. Pentru a evidenția „noutățile pe care le-a aruncat în lume”, acesta e mereu „confruntat” cu Eminescu și Bacovia. Sînt scoase la iveală „lucruri foarte greu de recunoscut” la o astfel de lectură decît cea din perspectivă ontologică, între care și faptul că Grigore Vieru „era programat arhaic” să întregească „cerul imaginarului poetic românesc”. întreaga demonstrație arată un Theodor Codreanu răscolitor de sensuri, exersat în urmărirea de alchimii poetice, de transmutații, de metamorfoze, și în potrivirea de segmente prin care să justifice anumite comparații. Vezi îndeosebi partea a III-a a cărții, intitulată „Paideuma”, unde, mînuită cu inteligență și virtuozitate, această noțiune se dovedește foarte productivă. Ești sau nu ești de acord cu „demersurile” sale, criticul din Huși nu te lasă indiferent. Chiar și cei care, din motive diverse (unul e „cote”-ul naționalist), îi sînt ostili, sfîrșesc prin a-l respecta.

Am început prin a pomeni de vîrstă. Ei bine, Theodor Codreanu împlinește, azi, 60 de ani. L-am reîntîlnit recent la ședința Asociației Scriitorilor din Iași. Nu pare deloc un om care intră în „vîrsta a treia”. Timpul a trecut ușor peste el. Figura sa n-a pierdut încă trăsăturile juvenile și nici alura – sprinteneala pe care i-o cunoaștem. Rețeta acestei uimitoare „conservări” e, fără îndoială, modul de viață riguros, înțelept. Un model de intelectual, autorul „Mitului Eminescu” (fost colaborator la „Ateneu” și „Sinteze”) trăiește moderat, ca să scrie cu pasiune.
Constantin CĂLIN Theod

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!