Varietăți critice

„Cetățeanul de onoare”

Constantin CĂLIN

în urmă cu două săptămîni, Bacăul și-a ales un nou „cetățean de onoare”. Sigur, e dintre cei mai merituoși, lucru pe care voi încerca să-l arăt în rîndurile de mai jos, deloc ocazionale, gîndite mai demult, chiar în acești termeni de „laudatio”.

Numele său nu se găsește pe listele și în publicațiile așa-zisei elite, dar doctorul Constantin Dimoftache Zeletin este un om de elită, un autentic „boier al minții”. Aristocratismul său se remarcă în ținută, atitudine, gesturi; în felul de a-și privi interlocutorul, în felul de a-i da mîna, de a întîmpina pe cineva sau de a-și lua la revedere: curios, cordial, fără aroganță. Respiră demnitate și libertate. Dar veritabila sa distincție reiese din felul de a vorbi: stăpîn pe sine, elegant, măsurat. Posedă farmecul moderației: debit constant, volum egal, rostire pregnantă. Ceea ce pare spontan e, neîndoielnic, rezultatul unor vechi elaborări. Personalități de felul său sînt autoforjate îndelung. Ca să ajungă cum e, substanța și forma au urmat o dialectică subtilă, probabil și, nu o dată, dureroasă. Rezultatul e un stil, evident în toate manifestările. în ce constă el? într-o sumă de prodigii, adică de calități eminente. C.D Zeletin ilustrează tipul „omului multilateral”, renascentist: medic, om de știință, el e în același timp scriitor, biograf, filolog, etnograf etc., productiv în fiecare domeniu. Scriitorul, de pildă, e poet, eseist, memorialist, traducător. Iar traducătorul e poliglot și cu deschidere pentru epoci diferite. Mult și divers scriu azi și alții. Pe C.D. Zeletin îl distinge însă calitatea. E unul dintre scriitorii contemporani cei mai îngrijiți. Scrie parcă în halat alb, curat, vizînd realizarea unei clarități optime. Are gustul „slovei făurite” și cultul „muncii literare”. A venit în literatură cu pasiunea și disciplina intelectuală a medicinistului. Ceea ce știe, știe temeinic, de la etimon pînă la ultimele sensuri, definitiv. N-a ocolit dificultățile. Și-a format mîna prin exerciții „benedictine”, respectînd regulile speciilor abordate. Meșteșugul i-a deschis calea unor înțelegeri juste, fine. Fie că e vorba de alcătuirile originale, fie că e vorba de traduceri, scrisul său se impune ca un lucru artistic, rafinat, impecabil.
Deși cele spuse mai sus par suficiente pentru caracterizarea personalității sale, trebuie să adaug că C.D. Zeletin înseamnă mai mult de atît. El e evocatorul unei lumi asemănătoare cu cea din „Bietul Ioanide” de G. Călinescu, pe care, prin afinitate, a cunoscut-o din interior, de tînăr, în faza ei crepusculară: intelectuali subțiri, cu genealogii și „idealuri”, marginalizați, declasați, dar hotărîți să reziste prin preocupări spirituale. Un mediu prestigios, cu importante influențe asupra propriei evoluții. Evocarea lui e făcută din sentimentul datoriei morale, pentru – s-ar putea zice – „o mai dreaptă cinstire”, dar fără sentimentalism. Chiar dacă melancolia se insinuează ici și colo, ea e menținută la cote normale. Excelent portretist, C.D. Zeletin își privește „personajele” cu multă bunăvoință, comprehensiune și delicatețe. Discret, nu spune totul despre ele. Relevă doar aspectele convenabile, emoționante prin umanitatea lor și le lasă în umbră pe cele ce s-ar preta caricaturizării. Aproape fiecare evocare e un elogiu, alcătuit însă într-o manieră echilibrată, cu un condei subțire, astfel că nu pare niciodată excesiv. Autorul volumelor „Gaură-n cer” și „Amar de vreme” urăște urîtul, pe care dacă, din rațiuni de exactitate, nu-l poate ocoli, îl înfățișează aluziv, eufemistic, și numai rareori (în versiuni orale, spuse pentru convivi) direct, colorat. Scrisul său e avid de lumină, generos. Faptul acesta se explică atît prin temperament, cît și prin educație. în ciuda oricăror contrarieri, C.D. Zeletin nu iese din figura de ins clasic, civilizat, nu cedează cu nici o iotă tentațiilor populismului, extravaganței și pitorescului. Din această cauză, pentru mulți, el e inactual. Estetica și etica sa complexează sau sînt respinse ca demodate. La modă e, mai curînd, să scrii prost și să te porți insolent. Apoi, nu e „actorul” nici unei polemici, al nici unui scandal de presă. Nu iese în „arena media”, nu face politică militantă. E drept, îi scapă din cînd în cînd cîte o frază critică despre „urîciunile agresive care sluțesc făptura națiunii noastre”, dar în cercuri mici sau în publicații cu audiență restrînsă. „Lumea” ar vrea mai mult: să vitupereze ori să-și exhibe intimitățile în gura mare. Nu cred, însă, că își dorește asemenea situații, chiar dacă ele înseamnă „succes”. De altminteri, nu acuză nedreptăți, frustrări. Pe de altă parte, își stăpînește bine orgoliul. E politicos și cu cei care îl respectă și cu cei pe care, interior, îi detestă. Resursele sale de bonomie și de înțelepciune par infinite.t autoforjate îndelung. Ca să

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!