Varietăți critice

„Ce-mi pasă mie de bunica!”

Discutam, într-o sală de seminar, despre dificultățile primilor cronicari de a scrie istoria. Pentru a fi cît mai bine înțelese, am cerut studentelor prezente un răspuns sincer la o întrebare simplă: pînă unde se întind cunoștințele lor genealogice referitoare la propriile familii? Eram sigur că nu prea departe. Chiar francezii, la care alcătuirea „sușelor” e o îndeletnicire veche, vorbesc de un „zid al celor 4”. Asta înseamnă că – am explicat – curiozitatea noastră se oprește adesea la străbunici. La noi, „zidul” e și mai apropiat: puțini știu lucruri precise despre bunicii lor. Abia mi-am terminat fraza și am primit o replică dintre cele mai șocante: „De ce să mă intereseze bunica? De ce să-mi încarc memoria cu biografia ei?”. Am privit sala și, spre surprinderea mea, am simțit un soi de solidaritate cu cea care se ițise astfel la mine. „N-o combate nimeni?”, am întrebat totuși. Nu. Tăcere jenată și tăcere ostentativă. După încă un moment de așteptare, m-am adresat astfel celei care nu găsea nici un rost informațiilor despre bunică-sa: „Domnișoară, dacă nu te interesează bunica, nu te interesează nimic din trecut. Nici o biografie! Imi spui (acum) că era <>. Și așa, tot ar trebui să te intereseze. Bunica e rădăcina d-tale istorică și o parte a eredității d-tale. Cine nu-și simte rădăcinile, ușor poate fi convins că e de oriunde și din oricine: fiul sau fiica unei plante, produsul unei semințe migratoare. Ignorîndu-ți bunica, nu vei putea să preîntîmpini bolile care, mai devreme sau mai tîrziu, au să te încerce. Repeți că a fost <>. Te-ai întrebat, însă, vreodată, din ce cauză? Poate a înrăit-o mediul închis în care a trăit. Necazurile, eșecurile ei ar putea să-ți fie călăuzitoare. Ai ști să te ferești de ceea ce, omenește, e evitabil. Nu te teme, memoria d-tale are încă destule spații goale. Important e să le ocupi cu lucrurile trebuitoare, nu cu lucruri derizorii. Știi – sînt convins – sute de zvonuri despre <>: cine se mărită, cine și-a îmbogățit colecția de amanți, cine divorțează, plus alte probleme intime. Aceste cunoștințe sînt superflue, inutile, fără efect în viața d-tale, care ai în față alte cariere. In schimb, cele despre bunica sînt sau pot deveni vitale”. Luîndu-mi-o drept „țintă”, mă adresam de fapt tuturor. Din desfășurarea ulterioară a seminarului, am dedus că unora le-a mai scăzut din cerbicie. N-ar fi exclus ca într-o zi să ne întîlnim la Arhive.

âmi amintesc exact. Unul din „mesaje” suna astfel: „De 1 Decembrie simt ceea ce simt și de Hallowen”. Adică?, m-am întrebat contrariat de o atare conexiune. Pot fi echivalate cele două sărbători? Dacă, de 4 iulie, un american ar da un răspuns similar, n-ar primi, oare, o palmă peste gură? O asemenea afirmație e blasfematorie. Numai un cap sec, cu pretenții de isteț, nu realizează diferența dintre caracterul celor două zile. Una e marcată de solemnitate, cealaltă (importată la noi de curînd) de gratuitate. Natural, și ziua națională are o parte veselă, dar de o veselie de un cu totul alt fel decît distracția de Hallowen. Cel sau cea care a pus semnul egalității între cele două sărbători nu simte, de fapt, nimic”: n-are nici simțul istoriei, nici simțul sărbătorescului. Simte, poate, numai ritmurile de discotecă, fiindcă, desigur, la ele i-a fost gîndul cînd a debitat insolența citată mai sus.

încîntată de propriul său fel de a povesti, studenta a spus: „După ce Parpanghel a recuperat-o pe Romica…”. Am oprit-o: „Stop!, stop!”. Din felul de a mă privi era clar că nu realizează ce anume nu-i în regulă. „Domnișoară, Romica e o ființă, nu un obiect. Ar fi mai bine să ziceți a găsit-o, a reîntîlnit-o etc.”, i-am sugerat. „Dar se zice și <>, mi-a răspuns ea înțepată: „M-a recuperat de la cămin, de pe stradă, din gară”. „Știu că se zice, dar din faptul acesta nu rezultă că așa e bine, i-am replicat. Dimpotrivă, acest fel de a vorbi, cel puțin mie, îmi evocă o lipsă de considerație față de persoana respectivă a celui care o face. Miroase a suficiență de mascul prost educat, a batjocură golănească. Mai reflectați puțin…”. Nu cred că am convins-o. Uneori intervenim prea tîrziu, după ce reflexele verbale au fost formate.
Constantin Călin

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!