Varietăți critice

Cuvinte nepotrivite

Constantin CĂLIN

Le întîlnesc în discursurile politicienilor, în articolele unor publiciști, în comentariile unor crainici etc. Cel mai adesea, cînd le citesc sau le aud, prima reacție e de iritare, îndeosebi dacă provin de la persoane ce trec drept „istețe”, ca, de pildă, președintele Traian Băsescu. Recent, în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), el a fost întrebat de reprezentantul Federației Ruse cum se împacă viitoarea instalare a bazelor militare americane pe teritoriul României cu prevederile tratatului asupra forțelor convenționale din Europa și cu angajamentele statelor membre NATO referitoare la controlul armelor. întrebări logice, precise. Vaporeanul, însă, tot vaporean! L-a măsurat mai întîi de sus pe cel ce i le-a adresat: „După cîte am înțeles, dvs. reprezentați Federația Rusă”. (Remarcați reflexul miștocăresc obișnuit acasă: „Duduie, după cîte am înțeles, sînteți de la <>”). Apoi a trîntit răspunsul care, cică, l-ar fi blocat pe rus: „30 de ani ați stat în România și nu v-am întrebat niciodată de ce ați stat”. Chiar dacă unora li s-a părut „tare” și i-a „uns la inimă”, acest răspuns nu numai că nu e în chestie, dar pe deasupra e și inexact. Rușii n-au stat în România din 1944 pînă în 1974, ci pînă în 1958, așadar numai 14 ani. A fost un eveniment memorabil, care mie mi-a schimbat viața. Eram atunci elev al Școlii Militare de Ofițeri din Brașov. într-o zi (12 iunie) am fost avansat sublocotenent și trecut în rezervă. Acest lucru (care momentan m-a întristat) a fost posibil datorită înțelegerii dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej și N.S. Hrușciov: armata rusă să plece din țară, noi să o reducem pe-a noastră. De ce au stat? întrebare fără rost și care, cred, „a sunat ca dracu’ „, dacă pot să zic așa, sub cupola APCE, pentru că i s-ar fi putut răspunde cam așa: din aceleași motive pentru care au stat și mai stau încă americanii în Germania! Și mai scurt: pentru că asta era situația postbelică! Inadecvată, zgîndăritoare, replica președintelui Traian Băsescu îmi evocă anumite incidente școlare. Profesorul întreabă ceva, iar Bulă (spontan ca și președintele) dă un răspuns trăsnit. Clasa izbucnește în rîs. Dar cînd rumoarea încetează, elevii își dau seama că au rîs prostește, că enormitatea e jenantă.

Intenția de a lovi mai multe ținte deodată produce, inevitabil, cuvinte nepotrivite. Citiți cu atenție această frază: „Nefericit joc de cuvinte al Simonei Popescu, nevasta lui Nicolae Prelipceanu: <> – își intitulează fătuca respectivă editorialul de luni, de pe pagina 1 a <>”. (Alcibiade, „România Mare”, 27 ianuarie 2006). Faceți la fel și cu fraza care urmează: „De data asta protagoniștii (denigrării lui Eminescu pe postul național de televiziune – n.m.) au fost domnul Neagu Djuvara și doamna Simona Popescu, soția domnului Ion Bogdan Lefter”. (Dan Zamfirescu, „Flacăra lui Adrian Păunescu, 27 ianuarie 2006). Dacă ați făcut-o, acum, vă întrebați, desigur, cine e „fătuca”, respectiv „doamna Simona Popescu” (fiindcă deși semnează în „România liberă” n-o cunoaște toată populația), și, de fapt, de ce ar trebui să știm a cui nevastă e? Ei bine, aci e tot șpilul: ironizînd-o pe ea (care e o „nouăzecistă” lăudată în unele cercuri și cadru universitar), Alcibiade a vrut să-l pleznească și pe Nicolae Prelipceanu, editorialist la același ziar (căsătorit cu poeta Denisa Comănescu), un mai vechi „client” de-al său, iar d-l Dan Zamfirescu să-l implice moral în gestul nefast pe Ion Bogdan Lefter, criticul literar al TVR Cultural. Eu cred că mult mai potrivită era lipsa unor atare precizări.

O altă cauză a apariției cuvintelor nepotrivite e ignorarea unor nuanțe. Cel care scrie nu nimerește expresia justă. Iată un exemplu din „Ziua” (14 ianuarie 2006): „încotro merge literatura română? Dumnezeu știe, însă am aflat că Nicolae Manolescu, tartorul scriitorimii române, pleacă la Paris – ambasador la UNESCO”. Ocolind denumirea oficială a funcției (una din cele cinci sau șase) pe care o are criticul, aceea de președinte al Uniunii Scriitorilor, autorul dovedește că nu e un simpatizant al acestuia. Nimic neobișnuit sau grav în asta. însă antipatia sa putea fi formulată printr-un cuvînt mai exact.”Tartor” are nu numai înțelesul de mai marele unui grup, ci și pe acela de om rău, aspru, intransigent. în acest caz imputarea e nedreaptă: în primul rînd pentru că (spre deosebire de d-l Eugen Simion la Academie), ales doar de șapte – opt luni, d-l Nicolae Manolescu nici n-a avut timp să-și arate adevăratul chip de conducător.

Cu ghiotura, cuvinte nepotrivite se pot auzi frecvent în comentariile spicherilor sportivi. Mulți dintre ei vorbesc fără să gîndească, doar ca să nu tacă. I-auzi colea: „Deși au avut numeroase ratări uriașe, jucătorii Fiorentinei n-au marcat nici un gol”! Sau: „Dacă vrea cu adevărat să cîștige (oare nu vroia?), Interul trebuie să accelereze”! Sau: „Intervențiile (portarului echipei Palermo – n.m.) au fost mai mult decît hilare”! Un nonsens, acest „mai mult decît” a trecut și în limbajul politicienilor, „spicheri” și ei, dar cu un alt statut social: „Ion Iliescu e o voce mai mult decît ascultată (în PSD)”. Adică? De data asta fu, oare, răsturnat?litare de Ofițeri din Brașov. într-o zi (12 iunie) am fost avansat sublocotenent

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!