Varietăți critice

Două ținte

Constantin CĂLIN

S-a insistat adesea asupra blîndeții lui Iisus, fapt care I-a estompat severitățile. Or, acestea sînt prezente în fiecare dintre evanghelii. Fără exagerare, evangheliile pot fi citite ca niște cărți de polemică dură. Modele de controverse. Din momentul în care âși începe propovăduirea, toate acțiunile lui Iisus sînt surprinzătoare și au un caracter provocator. El ceartă, mustră, amenință. E nemulțumit de frații, de concitadinii și de „neamul” Său, „neam rău și preacurvar”, adică ostil și repede schimbător în opinii. Omenește vorbind, âl enervează încăpățînarea, opacitatea și inerția acestuia, fiindcă vrea mereu un supliment de „semne” și tot nu se lasă convins: „O, neam necredincios și îndărătnic, pînă cînd voi fi cu voi?” (Matei, 17,17), caracterizare care o reia pe a unuia dintre proroci. Iisus nu flatează niciodată mulțimile, cum fac politicienii, dovada cea mai clară că nu-L interesa să devină conducătorul lor istoric. El e „semănătorul” care nu așteaptă recoltă imediată și „păstorul” gata să se sacrifice pentru „oile” Sale.
Evangheliile reprezintă cea mai virulentă critică a ipocriziei, pe care o identifică în gîndirea și în stilul de viață al „cărturarilor și fariseilor”. Pentru aceștia, orice încălcare a „datinei” e scandaloasă. Vindecările făcute sîmbăta, smulsul spicelor în aceeași zi, ignorarea unor amănunte de igienă etc. sînt pretexte de împunsături și de acuzații. Iisus le răspunde direct, „punctual” și din ce în ce mai tăios. Limbajul Său e radical, violent: „Fățarnicilor” (Matei 15, 7), „povățuitori orbi” (ibidem, 15, 14), „nebuni și orbi” (ib., 23, 17), „șerpi, pui de năpîrci” (ib., 23, 23). Pentru El, ei (și, implicit, mentalitatea lor) sînt ținta. Rigizi, formaliști și, pe deasupra, șireți, fariseii interpretează în mod reducționist viața, nu țin cont de diversitatea și imprevizibilul ei. Iisus le rezervă un sfîrșit teribil: vor ajunge în gheenă, cuptorul de foc: „acolo va fi plînsul și scrîșnirea dinților” (Matei 13, 4). „Luați seama – își avertizează El ucenicii – și păziți-vă de aluatul fariseilor și saducheilor” (Matei 16, 6).
Citite liber, evangheliile ne relevă un Iisus complex: pe de o parte, comprehensiv la maximum, generos, tolerant, milos (în Ioan 11, 35 – plînge), iar pe de altă parte, combativ, ferm, potrivnic ambiguităților („Felul vostru de vorbire să fie: «Da, da; nu, nu»”, (Matei 5, 37), intransigent (Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6, 24). Așadar: ori-ori! A-L reduce doar la prima serie de trăsături înseamnă a-L falsifica, lucru care s-a întîmplat, nu o dată. Prin urmare, pentru a-L recepta corect, trebuie de subliniat că El e actual în mod diferit de la o epocă la alta, de la un loc la altul, de la o etapă a vieții la alta. Acum, de pildă, se simte nevoia de Iisus luptătorul, sublim prin curajul opiniilor. Fariseismul, atitudinea pe care a combătut-o, a devenit o țară a lumii contemporane. Figurat vorbind, azi Augustus, Pilat și Irod sînt „farisei”. „Sinedriile” (parlamente, guverne, putere judecătorească) se compun din inși de același fel. Fariseismul e în partide, în „grupuri de interese”, în asociații, ligi, ONG-uri etc. Există și o presă care face reclamă la „aluatul fariseilor”. Fenomen grav, neliniștitor fariseismul se masifică și erodează relațiile interumane. Cine n-are printre cunoștințele sale „farisei”?

O altă țintă a polemicii din evanghelii e prejudecata „centristă”, care generează fie îndoieli, fie resentimente. „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1, 46), îl întreabă Natanail, înainte de a deveni cel de-al patrulea ucenic al lui Iisus, pe Filip, antecesorul său. Chiar mai tîrziu, după ce făcuse primele minuni, unii dintre evrei âl dezavuează din același motiv, adică pentru că era (am zice azi) „provincial”: „Cum din Galilea are să vină Hristosul?” (Ioan, 7, 41). Alții âi atribuie o origine și mai suspectă: „Nu zicem noi bine că ești samaritean?” (Ioan 8, 48), reputația Samarei situîndu-se și mai jos de cea a Galileii. Prejudecata „centrismului” n-a dispărut încă, dimpotrivă, s-a amplificat. Ea se vede în toate ierarhiile lumii de azi: politice, financiare, militare etc. în sport, în „fashion”, în literatură. Excepțiile sînt „înghițite” anevoie. Idiotul de la „centru” are întotdeauna autoritate în vorbele și hotărîrile sale. Iisus e prima și una dintre puținele biruințe ale „marginii”.

Evangheliile demonstrează că adevărații polemiști își impun o limită, după care amuțesc. Dușmanii nu pot fi înfrînți decît prin tăcere. Tăcerea irită, doare, derutează. în același timp, pentru cel ce-o alege, ea se transformă într-un scut impenetrabil. Tăcerea lui Iisus e una din marile lecții de comportament: „Preoții cei mai de seamă âl învinuiau de multe lucruri. Pilat L-a întrebat din nou: «Nu răspunzi nimic? Uite de cîte lucruri Te învinuiesc ei!». Iisus n-a mai dat nici un răspuns, lucru care a mirat pe Pilat” (Marcu 15, 3-5). Desigur, ne miră și pe noi. Trebuia, oare, să răspundă? Nu! Ar fi fost inutil. Nimeni nu-i întoarce de la pornirile lor pe cei care ne urăsc pe nedrept. Pentru aceștia, orice încălcare a „datinei” e scandaloasă. Vindecările făcute sîmbăta, smulsul spicelor în

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!