Varietăți critice

Administrator

Cîțiva Constantini

Constantin CĂLIN

S-a vorbit nu o dată, în ultimii lustri, de „liste” ca instrumente de luptă politică și literară: „lista lui Vadim”, „lista lui Manolescu”, „lista lui Pleșu” („mîna lui Pleșu”, „degetele lui Pleșu”, după unii), „lista lui Ciuvică”, cam toate alcătuite pe criterii maniheiste – amici și adversari, „ai noștri” și „ai lor”, oameni de succes și personae non grata. Aci a apărut, nu de mult, și „lista lui Val” (Mănescu) motivată sentimental și moral.
Să-mi dea voie cititorul ca, în perspectiva sărbătorii de poimîine, să am și eu o „listă”, bazată pe afinități intelectuale, prietenie și datorii, de scriitori cu numele de Constantin.

Primul dintre ei este d-l Constantin Ciopraga, care, pe 12 mai, a împlinit 90 de ani. Pentru mine, el constituie un permanent motiv de uimire și un reper. înaintează în vîrstă fără să dea nici cel mai mic semn de caducitate. Alții se plîng de așa ceva cum ajung sexagenari, dacă nu și mai devreme. Treptat, simt că își pierd puterea de muncă: le slăbesc ochii, genunchii, au amețeli, uită. Aniversarea recentă l-a prins pe Profesor cu condeiul în mînă, o mînă ce și-a păstrat dexteritatea. Ca fost redactor, am văzut multe manuscrise de bătrîni cu scris tremurat, nesigur, cînd îngrămădit, cînd deșirat, cu rînduri care uneori urcă, iar alteori coboară. Trădau, pe de o parte, efortul și, pe de alta, neputința. între o pagină de acum a autorului Personalității literaturii române și una din urmă cu trei decenii diferențele grafologice sînt însă aproape imperceptibile. Aceeași egalitate poate fi remarcată și în conținut. Critica sa nu și-a uzat calitățile, nu și-a diminuat consistența, nu și-a alterat claritatea și eleganța. Care-i secretul acestei excepționale longevități creatoare? Disciplina, echilibrul interior, ordinea, constanța, igiena minții, discreția, puterea de a ignora răutățile fiecărei zile? Desigur, toate la un loc, plus altele, „inefabile”. Unei existențe (dacă pot zice așa) ne varietur îi corespunde o activitate ne varietur și, bineînțeles, o operă ne varietur. Cum să nu fiu uimit? Amurgul celor mai mulți dintre scriitori e sumbru, penibil, anticipare a neantului. în schimb, Profesorul apune lent și luminos. De fapt, el nu declină, ci stă suspendat în figura pe care i-o cunosc din epoca maturității.

Constantin Trandafir, directorul mensualului „Revista nouă” din Cîmpina (titlu moștenit de la Hașdeu), e prietenul meu din facultate și din publicistică. Pentru cei care nu l-au văzut niciodată, trebuie să spun că înfățișarea sa o amintește pe cea a doi mari actori: Alberto Sordi și Dustin Hoffman, dar – ține el să sublinieze – e „mult mai frumos decît aceștia”! Omul e realmente simpatic, jovial, cu umor; la fel și criticul. Acesta scrie ușor, fluent, cu înlesnire. A publicat deja un teanc de cărți și mai are pregătite cîteva. Deși se revendică de la Paul Zarifopol (despre care a dat un doctorat) nu gesticulează aristocratic precum autorul volumului „Pentru arta literară”. Notorietatea și-a dobîndit-o nu prin respingeri, ci prin afirmări. Rîde însă, ca și acesta, în anumite ocazii, de mofturi și excese. „Registrul” său (care se întinde de la marii clasici la contemporanii de ultimă oră) nu-i axat pe partipriuri de un fel sau altul, ci, cel mai adesea, urmărește reevaluările în sens pozitiv și se înscrie, cu adaosuri, în „dinamica valorilor”. Criticul excelează îndeosebi la capitolul suplețe (în acorduri și dezacorduri cu ceilalți comentatori) și vervă (ca mînuitor de etichete istorico-literare și virtuoz al sinonimiilor lexicale). âl divulg aci (dacă n-am mai făcut-o undeva) că e și prozator, sub pseudonimul Thalia Mușat, ipostază în care se prezintă (se putea altminteri?) sprinten și spiritual.

Față de d-l Constantin Stănescu, animatorul fostului „Adevăr literar și artistic” (mult mai potrivit cu interesele mele de lectură decît cel actual), iar acum colaborator la „Gîndul” și „Cultura”, am datorii ce n-ar putea fi plătite nicidecum printr-un paragraf omagial. Poate doar prin cîteva articole. Redactor al celei mai comprehensive „Reviste a revistelor” din perioada postdecembristă, el mi-a „lansat” „Sintezele”, care, fără un asemenea sprijin de la „Centru”, ar fi fost înăbușite și mai repede de invidia și prostia unor concitadini, cîțiva, vai, chiar ziariști! M-a ajutat, apoi, scriind despre primul volum al „Dosarului Bacovia” și mediind între „ecourile” iscate de al doilea. Pentru mine, a fost un adevărat noroc să am un susținător cu autoritate, inteligent, căci inteligența și tactul sînt principalele calități ale celui despre care vorbesc aci. Cert, autorul „Jurnalului indirect” are mintea ascuțită în numeroase lupte și ochiul pătrunzător. Vede bine, fixează exact și intervine oportun. într-o activitate de patru decenii, a dat numeroase dovezi de perspicacitate. Format într-un mediu obișnuit cu responsabilitatea, diagnostichează corect și spune pe nume celor mai complicate (sau mai „delicate”) lucruri și situații. Dialectic și rezonabil, află mereu argumentul just, convingător. Autentic democrat, face prin rubrica sa o politică literară cuprinzătoare și dezinteresată. Semn de generozitate, e mai solidar cu solitarii și necunoscuții decît cu „elita” și „grupurile de interese”. Egal în talent și în știință cu „corifeii” breslei, a ratat, cred, posibile cariere și poziții sociale eminente pentru o viață de cronicar, – unul din puținii care nu și-a părăsit „oficiul”, ci, din contra, l-a ridicat la rang de „instanță”.

„Lista” mea ocazională ar trebui să continue cu încă patru nume: Constantin Cubleșan, Constantin Coroiu, Constantin T. Ciubotaru, Constantin Arcu. Dar întrucît nu pot dubla spațiul articolului, rămîne să scriu despre ei ca autori de cărți recente. Pînă atunci, tuturor: „Salve!”

P.S. redacțional: Omagiul și felicitările noastre domnului Constantin Călin – autorul articolului de mai sus, colaborator constant și de prestigiu al acestui cotidian încă de la începuturile apariției sale, cunoscut critic literar, scriitor și publicist, cadru didactic universitar și atent observator al fenomenului literar băcăuan și național. Urările noastre de sănătate, viață lungă și putere de creație le însoțim de convingerea că-l vom avea multă vreme de acum înainte în cuprinsul acestei pagini cu condeiul său. Ave, stimate domnule Constantin Călin, ziariștii vă salută! ă spun că înfățișare

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.