VARIETĂȚI CRITICE Constantin CĂLIN

Redacția Ziarul de Bacău

Singur printre psalmi

O „cronologie” recentă (vezi „Apostrof”, nr. 11/2002) arată că, de la 1500 și pînă azi, „Psaltirea” a fost tradusă în românește de 41 de ori: de 23 de ori separat și de 18 ori în textul integral al „Bibliei”. Numărul edițiilor e însă dublu, sau chiar mai mare de atît, pentru că psalmii au avut mereu o întrebuințare și în afara spațiului ecleziastic. În ei ne regăsim mai mult decît în alte cărți ale Sfintei Scripturi. Pur și simplu, ne sprijinim pe filosofia lor. Faptul a fost remarcat de Constantin Noica în eseul „Ce e etern și ce e istoric în cultura românească”: „nu știu – zice el – dacă și în alte părți Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut cînd să le înfăptuiască – dau garanția duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan față de care toată frămîntarea istorică este irosire și pierdere”. Psalmii sînt poezii ale înălțărilor și ale căderilor sufletești, ale încrederii și ale deznădejdii, ale entuziasmului și ale deprimării, ale înțelepciunii și ale mîniei. Cînd îi citesc, mă gîndesc, deopotrivă, la evreul din mileniul de dinainte de Hristos și la mine, om al veacului XX. Luther avea dreptate să amintească, vorbind de „Psaltire”, celebra maximă „Gnothi seauton!” (Cunoaște-te pe tine însuți!): într-adevăr, parcurgerea ei îți desfundă căile de acces către zonele cele mai intime ale sensibilității și gîndirii proprii, te învață să te analizezi și să te judeci. O spun ca unul dintre cei ce o deschid zilnic. Mai întîi la psalmul 126, care se potrivește felului meu de a fi, credincios și în același timp sceptic („Dacă n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc”), apoi și la alții, în ultimii ani străduindu-mă să trec de cel puțin două – trei ori prin toți. De regulă, o fac singur, adică neînsoțindu-mă de bibliografie, care (de la Sfîntul Augustin la John Phillis) a crescut și s-a diversificat.

Ceea ce mă frapează, la fiecare lectură a „Psaltirii” este durerea cu care e resimțită greșeala și ardoarea cu care e așteptată mîntuirea. Psalmistul este cel mai caracteristic exemplu de conștiință neliniștită, torturată de amintirea propriei vinovății, pe care o amplifică și pentru care suferă fizic și moral: „Că fărădelegile mele au covîrșit capul meu, ca o sarcină grea mă apasă./ Împuțitu-s-au și au putrezit rănile mele, de la fața nebuniei mele;/ chinuitu-m-am și m-am gîrbovit peste măsură, toată ziua mîhnindu-mă umblam./ Că șalele mele s-au umplut de ocări și nu este vindecare în trupul meu”. (Ps.37, 4 -7, trad. de Bartolomeu Anania). Cred că nimănui nu-i scapă contrastul între atitudinea sa și a noastră. Pentru confortul interior, noi ignorăm că avem păcate. Nu le ținem în fața ochilor, din contra căutăm să le dăm cît mai repede deoparte. Stăm cu gunoiul în noi. Îl împachetăm luxos și îl parfumăm. Încercăm să evităm astfel suferința și amînăm să cerem iertare. Psalmistul de ce oare o face? Pentru că el se consideră creația unui Dumnezeu omnisicent, penetrant, vigilent, căruia nu i te poți sustrage: „Unde mă voi duce de la duhul Tău și de la fața Ta unde voi fugi?/ De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi coborî în iad, de față ești./ De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginile mării/ Și acolo mîna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta./

Și am zis: «Poate întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu»/ Dar întunericul nu este întuneric la Tine și noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei așa este și lumina ei”. (Ps. 138, 7-12, trad. de Nicodim Munteanu). Iară noi? Noi considerăm că Dumnezeu a ațipit sau că a renunțat la orice severitate.

Ca și alte cărți ale „Bibliei”, „Psaltirea” ilustrează ideea vieții ca pact, legămînt, „testament”, cu îndatoriri și răsplătiți. „Făptură minunată”, demnă, Psalmistul (David sau ceilalți) e convins că Dumnezeu are nevoie de el viu, pentru a contribui la răspîndirea mesajului divin. Mort, n-ar putea-o face: „Ce folos ai de sîngele meu de mă pogor în stricăciune? Oare, Te vă lăuda pe Tine țărîna, sau va vesti adevărul Tău?” (Ps. 29, 9). El știe, de asemenea că, pentru a exista, trebuie să fii loial. Fără Dumnezeu nu se poate. Dumnezeu e „stînca ocrotitoare”, cetatea, scutul, cel care protejează cu „aripile” sale și salvează. Chiar dacă îl obsedează greșelile făcute, Psalmistul se prezintă totuși pe sine ca fidel, „drept cu inima”, ceea ce-l îndreptățește să ceară a fi apărat de dușmani, care sînt necredincioși, aroganți, îmbuibați, disprețuitori, îndărătnici, agresivi, „păcătoși și răi”, „călcători de lege”, „vărsători de sînge”, „grăiesc minciuna”, viclenesc, batjocoresc, pîndesc, pun curs și lațuri, vînează pe cei buni, ucid, asupresc pe străin, pe sărac, pe văduvă, pe orfan. În dese rînduri, el este poetul acestora din urmă, al umilinților și obidiților. În numele său de „împărat”, dar și în numele lor, blestemă și-i cere lui Dumnezeu să-i doboare, să-i risipească, să-i nimicească pe vrăjmași, „ca să nu mai fie” (Ps. 58, 15). „Umple fețele lor cu ocară”! (Ps.81, 15) Dorința de răzbunare atinge uneori intensități frenetice, devine beție a răzbunării, ca în finalul psalmului 136: „Să nu uiți, Doamne svinte, /De Edom ce-au zîs cuvinte /Svintei cetăț împrotivă, / Cu rău din gură zlobivă (nebună – n.m.):/ «Răsîpițî-i ziduri nalte,/ Deșertaț de bunătate!»/ Tu, fată vavilonească,/ Răul va să te tîlnească! Va fi ș-acela-n ferice/ Ce-ți-va veni să te strice,/ Că țî să va-ntoarce darul,/ Cum ne-nchini tu cu păharul,/ Cînd cuconii tăi de ziduri / Vor zdrobi ca niște hîrburi”. (Trad. de Dosoftei). Am deprins numeroase lucruri din psalmi, minus unul: „ura desăvîrșită”, devastatoare cu care trebuie să-i urmărești pe dușmani. Știu că e necesară, dar nu sînt capabil de ea.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.