!!!!!!!! Vasile, astea se vrea a fi o rubrică fixă, cu apariții în fiecare miercuri și sîmbătă. !!!!!!!

Cap limpede

Eternitatea clipei

Mihai BUZNEA

Sînt la „ora de prelucrare”. Mi se spune: Gazetăria e clipa fixată în eternitate. Ai grijă cum ți-o construiești, pentru că aici nu există cale de întoarcere. Plumbul, cu litera imortalizată în el, îți dă verdictul: a fi sau a nu fi! Calea unora e lungă. Alții se opresc chiar înainte de a începe. Și mai ține minte ceva: orice vei scrie, să te gîndești că peste ani ai putea roși, recitindu-ți textele. Abia acela va fi momentul confirmării. în rest, nu e nimic altceva decît zbucium, grabă, metaforă, miros de plumb și de cerneală tipografică. Puțini de „mulțumesc!” și foarte multe reproșuri, acuze, amenințări. Bani puțini, eu încă n-am văzut ziariști bogați. Fericiți, da, dar de o fericire meteorică…
Predoslovia secretarului de redacție e, pentru mine, cea dintîi lecție de jurnalism. Zîmbesc stingherit privindu-l cum se uită la mine pe deasupra lentilelor groase ale ochelarilor cu multe dioptrii. El îmi vorbește despre ce va putea fi adolescentul ce nu a împlinit încă 18 ani, firav, timid, cu „maturitatea” abia luată. E un „monstru sacru” al gazetăriei, a plutit printre sferele înalte ale Capitalei înainte de a fi transplantat în acest orășel sordid de provincie. Citadelă muncitorească în devenire. Călcase strîmb, fluierase în biserică, își atrăsese osînda proletară și iată-l făcînd ziarul petroliștilor. Sergiu Filerot, expert-artist în secretariatul de redacție, editorialist, poet. Tartor, cu tinicheaua de coadă, peste o ciurdă de redactori în pufoaice adunați de pe șantierele Bicazului, unde scoseseră „Constructorul hidrocentralei” și transhumați la Moinești sub umbra altei pălării – „Zorile socialismului” în iarna lui ’54. Acum sîntem în toamna lui ’56 și Măria își schimbase iar baticul. Șefu’ tocmai terminase de citit cursivul cu accente critice, avea vreo zece quadrați și, cu degetul arătător îndreptat spre mine mă „prelucra”: „e bun, merge, tocmai ți-ai obținut cu ăsta pașaportul, trebuie să-ți mai găsim și locul. Dar ești tînăr, timp ai, cred că și răbdare…”
Scrisesem, mai mult în glumă, o notă critică despre niscai matrapazlîcuri, borfășii ordinare: un șofer care vindea, în timpul liber, vin de Vrancea adus pe șest, comitea adică un ilicit; mizeria crasă dintr-un restaurant ce oferea clienților pește împuțit, înverzit de-atîta stat în galantar și bere la halbă dreasă cu spumă de detergent; frizerul Nicky – băiat frumos, cu șprițu-n cap dis-de-dimineață și briciul necontrolat la gîtlejurile clienților. Le văzusem pur și simplu și le rînduisem într-o însemnare cu pretenții de microfoileton intitulat „ADRESE”. A apărut în proxima ediție, de peste două zile. Le-am pus Poliția și Sanepidul pe urme. Tărăboi mare. După exact patruzeci de ani mă-ntîlnesc, incognito, la Bacău, cu unul dintre eroi; cu crîșmarul de ocazie; face in face. Se uită lung la mine, zîmbește și mă-ntreabă, cu amabilitate: domnul Buznea? Da!, îi răspund. Tot în acea clipă izbucnește ca o sticlă de șampanie bine frapată: „te bag în… – și-o spune pe românește; mai știi ce mi-ai făcut atunci? Zîmbesc, și eu, nedumerit de o asemenea ieșire a unui domn aparent respectabil, îmi vine în minte întîmplarea veche de cînd lumea, mă consolez cu gîndul că acesta poate fi certificatul de garanție al primului meu articol și fac stînga-mprejur. Abia acuma sîntem chit!…
Ei, dar am cam deviat de la temă! Secretarul de redacție îmi spune că m-a luat în evidență și-o să aibă grijă de mine (pe atunci încă nu se inventase expresia „a te monitoriza”). Și a avut: peste cîteva luni, în vara lui ’57, mă făcea corector. Așadar, pașaportul pentru „liber la gazetărie” fusese vizat. începea marea aventură în universul lui Quadrat. încă puțin și se face o juma’ de secol. Ce-ai de gînd, mă iau la-ntors foarte tinerii mei colegi de astăzi, vrei să se piardă atîta bunătate de material?; pune mîna și scrie, nu lăsa lucrurile să moară; de ce să se-aleagă praful?!
Pun, ce să fac? Așa că preț de multe episoade (cîte-oi reuși, cine să știe cîte, dar mai scurte decît cel de față spre a putea fi înghițite fără noduri) o să-ncerc o reconstituire a gazetăriei băcăuane cu și cei despre care au fost, ori încă mai sînt și continuă să facă umbră pămîntului. O memorie a clipei turnată în plumb.i putea roși, recitindu-ți textele. Abia acela va fi momentul confirmării. în rest, nu e nimic altceva decît zbu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!