„Veteranii” de la IMU s-au revăzut a treia oară în 35 de ani

Administrator

Distinși, demni, trecuți pe sub aerul vremii, dar drepți, chiar bățoși, cînd venea vorba de prezentări în fața cîte unui necunoscut, dintr-odată calzi, afectuși, vizibil emoționați cînd dădeau ochi în ochi cu foștii colegi de birou sau de secție și, mai ales cu prietenii de demult. Așa i-am văzut, ieri seară, 14 noiembrie, pe „veteranii” de la IMU – întreprinderea de Mașini Unelte din Bacău, reuniți precum absolvenții de liceu, pentru a treia oară după cîte zece ani, la aceeași masă și la același pahar de duioase amintiri. O generație de elită, inconfundabilă prin ceea ce au realizat, dar și prin ceea ce continuă să realizeze. Erau circa 70 de persoane, doar o parte dintre toți, unii fiind plecați spre Cîmpiile Verzi, alții spre zări mai bune, prin toată lumea. Și străin de acest colectiv, dacă erai lîngă ei, aseară, nu exista să nu dai însă, la cîteva minute, mîna cu cîte cineva cunoscut, pentru că cei mai mulți dintre făuritorii de mașini unelte de altădată sînt acum figuri publice – oameni de afaceri, foști sau actuali demnitari, profesori și cîte altele, trecuți prin profesii și funcții care i-au făcut și mai cunoscuți.

Constructorii de mașini unelte sînt o familie. Una dintre puținele pe care am văzut-o la fel de unită în acest județ, o breaslă care se respectă pe sine, oricare ar fi condițiile. I-am văzut la poza de grup, la momentul de reculegere în memoria celor din înalturi, i-am văzut ciocnind păhărelele de bună revedere, între ei cu mare afecțiune, cu mult respect și după atîția ani cu cei care le-au fost șefi. Se cunoștea că sînt oameni de mare caracter. Niciuna din astfel de întîlniri nu poate începe fără momente de rememorare. S-a întîmplat și ieri, în salonul Hotelului Moldova, în fața unui ecran pe care, în cîteva minute, au trecut din nou prin fața ochilor o sumă de fotografii făcute de la prima lopată de beton pusă la temelia întreprinderii, în 1971, pînă cu mulți ani mai tîrziu. Figuri surîzătoare, îngîndurate sau melancolice priveau din alb-negrul imaginilor, oameni tineri, liniștiți, oameni care aveau un rost. I-am văzut, astfel, cum erau și la muncă și la distracție, în excursii memorabile, în cîteva colțuri de Europă, pe care atunci o străbăteam fără gînduri de „aderare”: la Nisipurile de Aur – în ’84, la Bratislava și Budapesta – în ’83, la Moscova și Berlin – în ’86, dar și într-o croazieră, pe Marea Neagră – în ’83. De regulă, plecați în convoaie de cîte 12 – 14 sau 17 Dacii. La fel, tineri, veseli, degajați de grujile vieții.
Dan Onică este, pentru veteranii de la IMU, sufletul „întîlnirilor de zece ani”. Unii spuneau că așa a fost de cînd îl cunosc. El l-a invitat, ieri, primul la cuvînt, pe cel dintîi director al fabricii, Vasile Talpă. „Am trecut prin perioade de mare sacrificiu – a început directorul de atunci. Dar am trecut și prin mari satisfacții. Toate pe măsură. Astăzi, întreprinderea este la nivelul la care am adus-o și îi doresc să prospere tot mai mult”. Inginer șef mulți ani, profesorul Dumitru Bontaș, acum prorectorul Universității George Bacovia și fost prefect de Bacău, și-a exprimat bucuria revederii cu foștii colegi. „Mă bucur ca atunci cînd îmi revăd colegii de școală – a spus el. Pentru că și IMU a fost o mare școală. Ne-a trecut prin mare tensiune profesională, ne-a călit, iar eu le povestesc, astăzi, studenților mei nu întîmplări fictive ci realități pe care le-am trăit. V-am regăsit și astăzi ca pe niște oameni care au răzbit prin vremi. Ne mîndrim unii cu alții. Mă bucur și că această întreprindere trăiește, că fabrică mașini pe care noi nu ni le puteam imagina, că a perseverat. E o dovadă că și noi am pus o bază bună acolo, din care au făcut parte Vasile Talpă, Vasile Gogu, Vasile Oprea – omul de continuitate la IMU, și binecunoscutul profesor Vasile Puiu, fost șef de secție la IMU și prorector al Universității Bacău”. Un deceniu a stat la cîrma întreprinderii băcăuane Vasile Gogu. Pînă în ’89. A venit acolo după Aerostar și UMARO Roman. A fost perioada de cea mai mare încercare pentru el. „Am găsit întreprinderea în mare extindere – spune veteranul de acum. Aveam peste 4.500 de salariați. Am trecut prin toate și îmi amintesc și acum de momentul pe care eu îl consider culminant, din acea vreme: cînd am inaugurat linia tehnologică complet automatizată, pentru exportul către Germania de tamburi de frînă pentru autocamioane. O lucrare cîștigată prin licitație, cu firme concurente de mare renume. Dar nu au fost singurele noastre realizări. Colgeul meu, Vasile Talpă, spune că în ’79, cînd mi-a predat fabrica, producția marfă vîndută și încasată era de peste 900 de milioane de lei. Enormă. Dar și noi am muncit și am multiplicat această valoare”.
I-am lăsat pe veteranii de la IMU să-și depene, liniștiți, amintirile. Ambientul era tocmai bun pentru aceasta, sub acordurile mișcătoare ale formației Roman Iftimie, el însuși om din echipa veteranilor, plecat prin lume, dar acum din nou acasă. Ca toți cei de la fosta IMU, care nu pot uita de unde au plecat. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.