Veteranii de război din județul nostru vor primi mai mulți bani pe cuponul de pensie, din această lună. „Persoanele invalide și accidentații de război primesc din ianuarie, pe lîngă pensie, și o sumă fixă pentru îngrijire, de 2.800.000 de lei lunar. Pînă în prezent,aceasta a fost de un milon de lei”, ne-a declarat Mariana Dumitriu, director executiv la Casa Județeană de Pensii Bacău. În județul nostru sînt înregistrați peste 1.500 de beneficiari de pensii IOVR. Casa de Pensii va transmite la București, însă, numai lista cu titularii care au gradul unu de invaliditate, listă ce cuprinde circa o sută de beneficiari. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns